News Item: Putin înarmează Iranul
(Category: PRESA)
Posted by justme
Saturday 14 September 2013 - 12:20:40

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat guvernului său să trimită Iranului cinci sisteme de apărare antirachetă ultraperfecţionate, mişcare destinată, în parte, închiderii procesului aflat în curs cu Teheranul privind un diferend comercial de 4 miliarde dolari.



United Press International precizează că, în plus, Rusia a promis să dea şi cinci sisteme de rachete de apărare, versiuni modificate ale tipurilor S-300. După ce a transferat în Siria mai multe sisteme S-300 de apărare antirachetă, Putin oferă Iranului sisteme de rachete şi un al doilea reactor nuclear pentru centrala de la Boushehr.

În plin conflict sirian, tranzacţia capătă un caracter simbolic. Pe când Moscova încearcă să se afirme în faţa Washingtonului în dosarul sirian, acest eventual acord militar cu Teheranul, alt aliat al regimului de la Damasc, este o reluare a contractelor de armament ruso-iraniene, întrerupte de doi ani la decizia lui Dmitri Medvedev, pe atunci preşedinte.

Preşedintele rus şi cel iranian se vor întâlni pe 13 septembrie cu ocazia summitului regional al Organizaţiei de cooperare de la Shanghai (OCS). „Kommersant” îl citează pe Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Putin, potrivit căruia şeful de la Kremlin şi Rohani vor discuta la summitul de la Bichkek despre „conlucrarea în domeniul energiei nucleare şi probleme de cooperare tehnico-militară”.

Pentru Teheran, care se teme că va fi următoarea ţintă după Damasc, S-300 constituie o armă perfecţionată pentru a contracara un tir american de rachete tip Tomahawk, arată „Le Figaro”, precizând că „aceste arme ar putea servi veleităţilor militare contra Israelului, marele său inamic”. Surse de la Kremlin au precizat că această reapropiere ruso-iraniană nu este doar economică, ci „mai mult politică”, ambele ţări fiind aliaţi majori ai Siriei şi împreună se opun oricărei intervenţii militare contra Damascului.

Alexei Puşkov, şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat estima, miercuri, 11 septembrie, că în cazul în care SUA vor decide în final lansarea de lovituri militare împotriva Siriei, Rusia va înarma Iranul.

În Iran, Qassem Soleimani, şeful forţelor de elită Qods, a declarat că ţara sa va susţine Siria „până la capăt” în ce priveşte o acţiune militară.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3327 )