News Item: Tȃrgu Jiu: Un militar de la o unitate a fost gǎsit ȋmpuşcat ȋn cap - UPDATE
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 18 September 2013 - 14:59:27

UPDATE Militarul găsit împuşcat în cap îşi curăţa arma din dotare care s-a descărcat accidental

Militarul găsit împuşcat în cap în incinta unei unităţi din Târgu Jiu trebuia să iasă din post şi îşi curăţa arma din dotare, care la un moment dat s-a descărcat accidental, susţin surse judiciare, citate de corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, caporalul Ion Aurel Toader trebuia să iasă din postul de pază şi îşi curăţa arma din dotare. După ce a scos încărcătorul pistolului mitralieră, militarul nu a observat că pe ţeavă mai rămăsese un glonţ, astfel că arma s-a descărcat accidental.

Militarul a fost rănit la mâini şi la cap.

Cadavrul militarului a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru necropsie.

Surse oficiale au afirmat că militarul ar urma să fie înmormântat, vineri, în localitatea natală Alimpeşti, cu onoruri militare. LINK

* * *


Un militar de la o unitate din Târgu Jiu a fost găsit împuşcat în cap, miercuri, de un coleg care a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă, după care şi-a anunţat superiori, transmite corespondentul MEDIAFAX.



Potrivit primelor informaţii, bărbatul, care era caporal, a fost găsit împuşcat în cap în incinta unităţii de către un coleg care a solicitat intervenţia unei ambulanţe, apoi şi-a anunţat superiorii.

Militarul avea 26 de ani şi era angajat pe bază de contract la Unitatea militară 01541 din Târgu Jiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Unităţii militare 01541 din Târgu Jiu, maior Dorin Dumitru, ancheta în cazul morţii caporalului Ion Adrian Toader este făcută de Parchetul Militar Craiova, precum şi de o comisie numită de comandantul unităţii.

„Până la acest tragic eveniment, militarul a avut un comportament normal”, a precizat Dorin Dumitru.

Conform unor surse judiciare, lângă trupul militarului a fost găsit un pistol mitralieră calibru 7,62 milimetri.

Militarul era din localitatea Alinteşti, aflată la aproximativ 50 de kilometri distanţă de Târgu Jiu şi nu era căsătorit.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3339 )