News Item: De ce laudă Duşa DGIA
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 27 November 2013 - 17:46:04

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a evidenţiat, miercuri, în cadrul unei sesiuni de comunicări ştiinţifice, rolul deosebit pe care îl are Direcţia generală de informaţii a apărării, de la comanda-controlul sistemului apărării naţionale şi până la asigurarea informativă a deciziilor strategice vizând securitatea naţională.



„Efortul constant al Ministerului Apărării Naţionale pentru integrarea deplină a Armatei României într-o societate bazată pe cunoaştere, valoare, performanţă şi competenţă, ai cărei piloni principali sunt învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică”, a mai spus Mircea Duşa, potrivit unui comunicat al MApN.

Ministrul Mircea Duşa a deschis miercuri, la Palatul Cercului Militar Naţional, lucrările celei de-a treia ediţii a sesiunii de comunicări ştiinţifice „Tehnologiile mileniului al III-lea şi viitorul activităţii de informaţii”, organizată de Direcţia generală de informaţii a apărării.

Potrivit MApN, sesiunea oferă cadrul necesar de manifestare al specialiştilor din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii din România, în vederea dezvoltării teoriei şi practicii în domeniu şi aplicabilităţii tehnologiilor moderne în activitatea de informaţii.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3552 )