Anul acesta Republica Moldova, sprijinită de România, va trebui să înceapă soluţionarea principalei probleme pe care o are - secesionismul transnistrean. Încă de la înfiinţarea ca stat a Republicii Moldova, teritoriul de Est a fost ocupat de trupe ruse. Motivaţia a fost armamentul stocat în regiune. Totuşi, după aceşti ani, nu mai putem vorbi de armament, ci mai degrabă de fier vechi, iar trupele tot nu pleacă, deşi şi-au luat acest angajament.

Rusia a promis Republicii Moldova că îşi va retrage trupele, iar în acest sens şi-a asumat o obligaţie printr-un document internaţional şi în faţa celor care conduc lumea. S-a întâmplat acest lucru pe final de mandat Elţîn, dar de atunci nu s-a mai avansat în acest sens.

A mai existat o propunere de Federalizare pe care Vladimir Voronin a fost cât pe ce să o semneze. Într-o singură noapte acesta s-a răzgândit, spre nemulţumirea ţarului Putin.

Dar de ce consider Federalizarea o soluţie îndreptată împotriva românilor şi a celor două state româneşti?

În primul rând pentru că prin federalizare se trece puterea întregii Republici Moldova în mână secesioniştilor transnitreni. De ce? Păi este simplu, prin invitarea factorilor politici de la Tiraspol, pro-ruşi, la luarea deciziilor nu doar în regiunea transnistreană ci şi la Chişinău. Nu va îmbunătăţi acest lucru soarta românilor din Transnistria - ba chiar invers, deoarece se va înrăutăţi inclusiv soarta celor trei milioane din restul Republicii Moldova.

Federalizarea nu aduce nici un beneficiu Republicii Moldova. Aceasta ar însemna ca regiunea să aibă un statut de egalitate, deci mai favorabil decât în acest moment, dar să participe şi la deciziile ce au legătură cu politica externă a noii Federaţii.

Nu mai discutăm acum problema administrativă a unei astfel de situaţii - se federalizează un judeţ cu alte câteva. În timp ce România vrea să lărgească unităţile administrative, în timp ce Germania este o Federaţie de state cu mult mai mari decât toată Republica Moldova, ruşii propun o variantă administrativă de neadmis.

Implicarea secesioniştilor în luare deciziilor politice va face de fapt ca puterea să treacă în mâna lor. Aceştia vor dispune de un minim de locuri în parlament, asigurat-garantat printr-o nouă constituţie, lucru care ar face ca de fapt orice alianţă să îi cuprindă. De fapt ei vor fi cei care vor decide cu cine să guverneze.

Federalizarea ar însemna desprinderea totală de traseul european şi chiar de România a celor peste trei milioane de români, majoritari în Republica Moldova.

Regiunea va rămâne sub ocupaţie rusă şi asta fără nici o discuţie. Putin nu va retrage niciodată trupele de acolo decât sub forţa Uniunii Europene şi NATO-SUA, ori nu văd acest lucru a se realiza prea devreme.

Tiraspolul este un ghimpe rusesc, înarmat în coasta Uniunii Europene(prezenţa militară este acum simbolică, deoarece echipamentul şi tehnica militară din 1991 este cu mult depăşită, constituind chiar un pericol pentru o eventuală utilizare; de asemenea numărul soldaţilor nu poate constitui o problemă, acesta fiind foarte mic şi nepregătit, inclusiv pentru un stat ca România).

Faptul că o parte din partenerii internaţionali, şi aici vorbesc de Germania, par a fi favorabili unei astfel de soluţii, dovedeşte fie necunoaştere, fie rea-intenţie. Nici una din cele două variante nu poate fi exclusă, deoarece Republica Moldova nu poate fi o miză pentru Germania, care nu o dată a sacrificat teritorii şi populaţii în afara principiilor democraţiei.

În graba de a adopta soluţii, aceştia se arată deschişi spre orice, fără a înţelege că vorbim de fapt de o tablă de şah în care fiecare mutare vizează apropierea de o parte sau de cealaltă.

O soluţie de desprindere totală este cu mult mai bună decât federalizarea, deşi şi aceasta este de neacceptat. Desprinderea se poate negocia de către România cu drepturi mult mai bune pentru comunitatea românească din Transnistria şi cu garantarea drepturilor acestora de către Rusia(nu ar fi prima oară când nu s-ar ţine însă de cuvânt).