La 5 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza participant la Revoluția de la 1848 și la lupta pentru Unirea Principatelor.

Evenimentele premergătoare Unirii

Deciziile care au vizat Principatelele a însemnat de fapt o blocare a politicii ruse în această parte a Europei. În ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă. În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc.

Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis la 22 septembrie 1857, însă Cuza nu s-a remarcat printr-o activitate deosebită în cadrul dezbaterilor. Având în vedere majoritatea unionistă zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării [6]. A doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, având practic aceleaşi concluzii .

Rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat trei luni. La 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea viitorul politic al Principatelor. În fapt, acest document cu rol de constituţie era un compromis între Napoleon al III-lea şi regina Victoria. S-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat având propriile sale instituţii legislative şi executive.

În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, câte unul pentru fiecare principat.

Dubla alegere a lui Cuza ca domn al Principatelor

Configuraţia în ambele Adunări Elective era asemănătoare, împărţită în două grupări, una liberală şi alta conservatoare. Fiecare doreau unirea, dar cu un domn al lor, care să le asigure păstrarea puterii politice. Însă, la rândul lor, în interiorul acestor grupări existau diverse tabere fiecare având candidaţi redutabili pentru funcţia supremă, personalităţi bine pregătite cu experienţă în administraţie . În Moldova, în partea liberală se vehiculau nume precum Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, în timp ce la conservatori de departe cea mai bună expertiză o avea fostul domn Mihail Sturdza, existând şi voci care îl preferau pe fiul acestuia, Grigore M. Sturdza. În Ţara Românească, situaţia era asemnătoare, luptându-se pentru domnie Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu, Alexandru D. Ghica sau Dimitrie Ghica.

Soluţia a fost una ingenioasă. Convenţia de la Paris, deşi prevedea cu foarte mare atenţie modul de organizare a Principatelor, nu dădea detalii în ceea ce privea persoana care urma să deţină funcţia supremă. Cu alte cuvinte, nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Cum prima alegere avea să se desfăşoare în Moldova, situaţia a fost tranşată aici .

În acele clipe a apărut în prima plan numele lui Alexandru Ioan Cuza, care îndeplinea funcţia de hatman la acel moment. El era un outsider pentru candidatura la domnie deoarece nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite în activitatea sa, făcând politică doar la nivel local. În cele din urmă, toate grupările au preferat sa îl sprijine pe acest semi-necunoscut decat să îşi voteze un adversar iredutabil. Ei aveau convingerea că tânărul neexperimentat va putea fi manevrat uşor, însă a fost subestimat. Cuza nu s-a lăsat manipulat şi a înţeles să ia la un moment dat în totalitate controlul vieţii politice din Principatele Unite. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei.

În Ţara Românească situaţia a fost mult mai simplă. Oricine ar fi fost ales în Moldova, trebuia ales şi la Bucureşti. Totuşi, surpriza a fost mare deoarece deputaţii munteni nu auziseră niciodată de tânărul colonel. Problema a fost tranşată în noaptea de 23/24 ianuarie la hotelul Concordia. A doua zi, la şedinţa Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti.