News Item: MApN scoate la concurs mai multe posturi vacante
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 09 January 2014 - 17:15:15

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) scoate la concurs mai multe posturi vacante, măsură ce a fost luată de ministrul Mircea Duşa pentru asigurarea unui proces transparent de ocupare al acestor poziţii în cadrul ministerului.



Comanda unităţilor militare a fost preluată de cadre tinere, cu experienţă, care în ultimii zece ani, de când România e membru NATO, au participat la nenumărate misiuni interne şi internaţionale, declara miercuri, cu ocazia ceremoniei militare de predare-primire a comenzii Diviziei 2 Infanterie „Getica”, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

„Având în vedere că, prin efectul legii, un număr mare de militari având funcţii de comandă au plecat în pensie, comanda unităţilor a fost preluată de cadre tinere, cadre cu experienţă profesională, cadre care în cei zece ani de zile de când suntem membri NATO au participat la nenumărate misiuni, misiuni internaţionale, misiuni interne, misiuni ONU, NATO, ale Uniunii Europene, au participat la misiuni în teatrele de operaţii, au dobândit o vastă experienţă în domeniul conducerii militare şi s-au pregătit în condiţii reale”, mai preciza ministrul Duşa.

Potrivit MApN, funcţiile vacante au fost publicate pe site-ul Direcţiei de Management Resurse Umane din sistemul informatic militar, de la nivel de comandant brigadă până la şef structură din cadrul Statului Major General.

Activităţile de selecţie în vederea încadrării acestora vor fi demarate în perioada următoare.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3658 )