News Item: Nicolae Cornea este noul şef de la IGSU
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 24 January 2014 - 11:08:18


Foto: puterea.ro


Colonelul Nicolae Cornea îl înlocuieşte în funcţie pe generalul de brigadă Ion Burlui, care şi-a dat demisia miercuri, ca urmare a situaţiei create după intervenţia întârziată la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, transmite Agerpres.



Miercuri, înainte să-şi dea demisia, Ion Burlui declara că nu îşi impută nicio vină în cazul accidentului aviatic, dar că îl „doare sufletul” că incidentul s-a soldat cu victime şi că nu aşteaptă ca cineva să-i ceară demisia, pentru că şi-o poate depune singur. Ulterior, a cerut eliberarea din funcţie, iar printr-un comunicat de presă a susţinut că s-a încercat interpretarea politică a unei misiuni operative.

„Consider că, din punct de vedere operaţional, structurile proprii şi-au făcut datoria potrivit competenţelor, în condiţiile date, dar aşa cum „iarna nu-i ca vara” şi la munte nu este ca la câmpie. (...) Nicio acţiune practică, inclusiv o intervenţie în situaţii de urgenţă, nu poate fi desfăşurată în condiţii de perfecţiune totală; nu există un sistem cu risc „0” în funcţionare”, a precizat Burlui.

Înainte de numirea la conducerea IGSU, colonelul Nicolae Cornea îndeplinea funcţia de prim adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Născut în 15 noiembrie 1967 în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, colonelul Nicolae Cornea a absolvit în anul 1993 Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, ca şef de promoţie, fiind şi licenţiat în drept, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul ISU Vâlcea.

În perioada 1992-2010 a activat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, numai în arma pompieri, începând cu Brigada de Pompieri a Capitalei (1993­1994), continuând cu Comandamentul Trupelor de Pompieri (1994­1995), iar din anul 1995 s-a alăturat Grupului de Pompieri „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, unitate militară în care a ocupat atât funcţia de locţiitor al comandantului (1996­2004), cât şi cea de comandant, în anul 2004.

Din decembrie 2004, după constituirea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, ca urmare a unificării celor două arme din cadrul ministerului - pompierii şi protecţia civilă -, colonelul Nicolae Cornea a devenit prim adjunctul inspectorului şef al ISU Vâlcea.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3700 )