Până acum operaţiunile “out of the area” erau un subiect tabu în Germania, Constituţia pacifistă interzicând operaţiuni militare ofensive. Germania, al treilea exportator de arme din lume, era şi ţara care se abţinea să trimită trupe în Libia, iritându-şi aliaţii din NATO. Acum noua ministră a Apărării, Ursula von der Leyen susţine o nouă abordare: mai multe trupe desfăşurate în străinătate şi o participare la operaţiuni militare comune europene.

Fostul preşedinte german Horst Köhler a trebuit să-şi dea demisia după ce a declarat că Germania, ca ţară puternic orientată către export, trebuie să-şi apere interesele economice şi rutele comerciale inclusiv prin mijloace militare. Ursula von der Leyen susţine acum că forţele germane trebuie desfăşurate în număr mai mare în zone de criză precum Republica Central Africană, unde trebuie împiedicat un genocid.

Chiar dacă aici se pune accentul pe protejarea civililor şi nu pe urmărirea de interese economice, partenerul de guvernare SPD a sărit să critice schimbarea de abordare. Este ştiut că social-democraţii nu au susţinut de-a lungul timpului implicarea Germaniei în conflicte precum războiul din Irak. Cancelarul Schroeder a refuzat să participe la incursiunea americană în Irak şi a evitat să vorbească despre implicarea militarilor germani în Afganistan ca despre un război. Acum ministrul de externe SPD, Frank Walter Steinmeier se arată şi el rezervat, în timp ce un alt deputat SPD i-a cerut ministrului să aştepte să vadă ce sprijin concret vor francezii de la Germania.

Deocamdată în Mali sunt dislocaţi 100 de soldaţi ai Bundeswehr care participă la o misiune de antrenare a armatei africane, dar mandatul lor va expira în februarie. În plus, Franţa a rugat Germania să o ajute cu trupe în Republica Central Africană. Asta în contextul în care UE a primit aprobarea ONU de a trimite 600 de soldaţi în statul african pentru a susţine trupele franceze.

În acest context, noua ministră a Apărării a insistat pe un angajament internaţional mai puternic al Bundeswehr. În opinia ei, Germania trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi militare în cadrul alianţelor la care este parte. Este o schimbare fundamentală dacă ne gândim că Germaniei i s-a reproşat adesea că nu vrea să joace un rol militar şi politic, proporţional cu puterea sa economică. Până acum Franţa era liderul politic, iar Germania liderul economic al Europei, îmi spunea un fost ambasador german la Paris într-un interviu.

O Germanie care „nu se poate uita într-o altă parte atunci când crimele şi violenţele sunt la ordinea zilei, în primul rând din motive umanitare”, după cum spune Von der Leyen, nu este o abordare rea, pentru că ea nu pune accent pe dorinţa de a redeveni o putere hegemonică prin hard power, ci pe aceea de a fi un jandarm care să intervină când sunt încălcate drepturile omului. Ministrul german al Apărării a explicat că în „Republica Central-Africană se desfăşoară un război sângeros între creştini şi musulmani şi nu putem permite ca acest conflict să destabilizeze întreaga regiune”.

Pe de altă parte, ea ia în calcul o creştere a contingentului din Mali până la 250 de soldaţi, în condiţiile în care limita este de 180 în prezent”. Mai mult, Von der Leyen a subliniat că „Europa nu va avansa în jocul puterilor globale, dacă unii se tot abţin atunci când vine vorba de operaţiuni militare în afară” şi a pledat pentru înlocuirea armatelor naţionale cu o armată europeană pe termen lung.

Aceasta este o schimbare de abordare totală, faţă de predecesorul ei Thomas de Maziere care anunţa la conferinţa de securitate de la Muenchen de anul trecut că Germania nu mai susţine crearea unei armate europene, şi o delimitare clară de politica de non-intervenţie militară a fostului ministru de Externe Guido Westerwelle. Şi ea se bucură în mod clar de sprijinul CDU pentru că şi ministrul dezvoltării Gerd Muller a vorbit despre o întărire a prezenţei germane în Africa şi sporirea ajutoarelor pentru dezvoltare, complementar faţă de forţele militare.

Prin urmare înseamnă că şi Merkel şi-a schimbat abordarea „antrenare, în loc de implicare”, care punea accent pe antrenarea soldaţilor partenerilor pentru a face faţă crizelor, în locul desfăşurării de trupe germane. Germania trimitea arme, dar nu şi soldaţi, reducând astfel riscul de a pierde vieţi.

Noua abordare militară germană nu va fi însă uşor de pus în practică. Experţii preconizează că misiunea germană din Mali ar putea dura peste un deceniu. Iar experienţa Afganistanului arată că asemenea operaţiuni sunt foarte costisitoare. Mai mult, operaţiunile militare expediţionare rămân impopulare pe plan intern.

„Germania este tradiţional foarte precaută faţă de astfel de intervenţii, ale căror implicaţii complexe sunt greu de întrezărit. Germanii sunt un popor pacifist şi nu merg la război decât când trebuie neapărat. Iar experienţa din Afganistan nu a schimbat acest lucru. Puterea a mizat adesea pe câştigarea unor voturi în plus dacă merge pe cartea păcii şi nonintervenţiei într-un conflict armat, ştiut fiind faptul că intervenţiile militare out-of-the area sunt impopulare. Chiar dacă nu le-a folosit, s-a văzut din nou că politica internă influenţează şi de multe ori primează asupra celei externe. Dar această abţinere ne costă acum în relaţia cu aliaţii, care spun că o ţară cu greutatea şi posibilităţile Germaniei trebuie să-şi asume răspunderea şi nu poate acţiona ca un free-rider şi să se lase trasă prin crize de ceilalţi. Acest lucru este foarte greu de comunicat populaţiei germane pentru că până acum ne-am văzut doar de treaba noastră, am construit o economie puternică, nu ne-am ocupat de probleme externe. Am fost ca Elveţia. Populaţia a fost de acord cu asta. Acum însă, pe fondul presiunilor venite de la aliaţi, politicienii noştri au o problemă în a le explica oamenilor de ce este nevoie de o astfel de schimbare”, îmi explica Fritjof von Nordenskjold, fost ambasador al Germaniei la Paris şi Roma, într-un interviu acordat Epoch Times.

Totuşi abordarea Von der Leyen este mai benefică decât vechea reticenţă de a participa la conflicte străine pentru că pare centrată pe operaţiuni de oprire a genocidului împotriva civililor nevinovaţi, şi nu pe interese economice.

Pe de altă parte, poate că Bundeswehr-ul o să „consume” aşa mai mult din armamentul produs de puternica industrie germană, astfel încât să nu mai fie trimise atâtea tancuri şi alte arme periculoase la export, către regimuri nedemocratice precum Arabia Saudită care le folosesc pentru represiune împotriva propriilor populaţii.