Un referendum bizar are loc în regiunea autonomă găgăuză din sudul Republicii Moldova. Aproximativ 100.000 de oameni sunt chemaţi să răspundă dacă Republica Moldova ar trebui să opteze pentru Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică şi dacă Găgăuzia ar trebui să îşi declare independenţa. „Găgăuzia” nu are un teritoriu contiguu, nu şi-ar putea susţine independenţa fără sprijin rusesc şi nu poate pretinde să impună majorităţii o opţiune de politică externă. Referendumul nu este decât o altă provocare rusească menită să destabilizeze Republica Moldova.

De fapt, Găgăuzia este în întregime o creaţie rusească. De obicei relatările de presă îi descriu pe găgăuzi ca pe o populaţie de origine turcă (sau turcofonă) creştinată (aparţinând Bisericii Ortodoxe Ruse), dar uită să amintească faptul că găgăuzii sunt o populaţie de import în sudul Basarabiei. Mai exact, după deportarea tătarilor din Bugeac, ruşii au transferat masiv în localităţile tătărăşti rămase pustii găgăuzi din Bulgaria. Astfel că acum nu este clar dacă găgăuzii din Moldova sunt o minoritate turcă sau bulgărească, dar este clar că se bucură de sprijinul Turciei şi că, mai ales, au rămas fideli Moscovei. În anii ’90 au votat pentru rămânerea în Uniunea Sovietică într-un moment în care Uniunea Sovietică se prăbuşea, apoi au declanşat un conflict şi în 1994 au obţinut statutul de regiune autonomă. Găgăuzia, care constă în vreo trei oraşe şi câteva zeci de comune, are un fel de parlament şi un guvernator-prim-ministru-dictator local, care în tradiţie turcească se cheamă başkan.

Actualul başkan al Găgăuziei, Mihail Formuzal, fost ofiţer în armata URSS, a justificat referendumurile de ieri prin declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu legate de Unire. Dintr-un interviu acordat de acesta Europei Libere reiese că teama cea mai mare a găgăuzilor n-ar fi integrarea europeană, ci că aceasta s-ar face „prin România”, România fiind, se pare, personajul negativ în naraţiunea găgăuză. Formuzal nu explică însă şi cum se face că ideea de referendum a fost evocată din iulie, când devenise clar că Moldova va parafa acordurile de asociere la Vilnius, iar decizia a fost luată în noiembrie, când a şi făcut-o, şi când Băsescu nu apucase să spună absolut nimic pe tema unirii, care a fost evocată abia după Vilnius. Mai mult, Băsescu făcea oferta privind „unirea administrativă” cu Moldova tocmai în contextul înmulţirii provocărilor ruseşti în Transnistria şi Găgăuzia.

Dacă această ofertă a fost una înţeleaptă sau nu este încă un lucru dezbătut, dar faptul că Rusia întoarce cauzalităţile pe dos în folos propriu şi se foloseşte de marionete plasate în fostele republici pentru a-şi apăra interesele este dincolo de orice discuţie.

Ce a păzit exact Chişinăul?

Guvernul de la Chişinău, ca şi un tribunal din Comrat, capitala Găgăuziei, au declarat cele două referendumuri ilegale, dar asta este tot ceea ce au făcut. Puteau face mai mult pentru a preveni o acţiune de propagandă care va fi folosită de ruşi împotriva aspiraţiilor europene ale Moldovei? Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, crede că da. Dungaciu remarcă faptul că Formuzal şi elita de la Comrat sunt membri ai Partidului Democrat condus de Marian Lupu (echivalentul PSD din România), unul din cele trei partide ale coaliţiei de guvernare. „Găgăuzia nu este Transnistria, iar referendumurile reflectă neputinţa Chişinăului de a acţiona, pentru că era o pârghie pe care Chişinăul putea s-o rezolve”, susţine Dungaciu. Că Formuzal ascultă de Moscova este clar. Întrebarea este de cine ascultă Chişinăul.

Ca şi Transnistria sau Adjaria de pe vremea lui Eduard Şevardnadze şi Aslan Abaşidze (alt teritoriu locuit de turci şi fidel Moscovei, numai că în Georgia), şi Găgăuzia este în mare parte un teritoriu controlat de crima organizată (în primăvara anului trecut au primit un detaşament de cazaci la Comrat, iar cazacii nu se ocupă cu lucruri considerate legale în Europa). Chişinăul ar fi avut, aşadar, mijloace atât politice, cât şi legale să oprească mascarada acestor referendumuri, dar a ales să nu o facă. Discuţiile de ieri sunt consultative, deci nu vor avea efecte directe asupra politicii Chişinăului, dar prin lipsa lor de acţiune liderii politici moldoveni au pus în mâna ruşilor o excelentă armă propagandistică.