News Item: Jocurile Olimpice de la Soci, „o amplă operaţiune pentru prestigiul lui Putin”
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 04 February 2014 - 15:57:09


Foto: rferl.org


Cele mai costisitoare competiţii sportive din istorie, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, care au costat 37 de miliarde de euro, vor fi inaugurate vineri. O veritabilă provocare pentru Rusia, care vrea să facă din acest eveniment o vitrină a prosperităţii sale. Arnaud Dubien, directorul Observatorului franco-rus şi cercetător asociat la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS) de la Paris, analizează, pentru cotidianul „La Parisien”, situaţia din Federaţia Rusă, cu câteva zile înainte de competiţiile sportive.



Potrivit analistului francez, JO de la Soci sunt, înainte de toate, o acţiune de prestigiu, concepută de liderul rus Vladimir Putin ca o vastă operaţiune de comunicare. La sfârşitul lui 1999, Rusia se afla, din punct de vedere economic, la fundul prăpastiei, cu o scădere de 40% a Produsului Intern Brut (PIB), ţara pierzând o parte din teritoriul ex-sovietic. PIB-ul rus îşi revine, contrar tuturor aşteptărilor, după 15 ani, redresarea economică fiind una neaşteptată pentru mulţi analişti. Prin urmare, prin JO de la Soci, Vladimir Putin vrea să arate că Rusia nu a murit, chiar dacă puterea pe care unii au tendinţa să i-o acorde acestei ţări trebuie relativizată. Rusia este o ţară extrem de neliniştită şi emergentă, subliniază Dubien.

Potrivit analistului francez, Rusia nu este o dictatură, însă nu este nicio democraţie împlinită. În perioada 2004-2005 a avut loc un regres, după mai multe atentate teroriste care au lovit ţara, între care şi sângeroasa luare de ostatici din Beslan. Apoi, manifestaţiile din 2012 împotriva puterii (din apropierea alegerilor prezidenţiale) au accentuat măsurile restrictive.

Însă, din vara anului trecut pare să fi început o nouă fază pentru regimul Putin, constată Arnaud Dubien. După cum aminteşte expertul francez, opozantul rus Aleksei Navalnîi nu a fost închis, a avut loc un dialog cu opoziţia în vederea amnistierii membrelor trupei Pussy Riot, iar celebrul deţinut Mihail Hodorkovski a fost graţiat.

Ipoteza este că JO de la Soci se vor derula bine, dat fiind puternica securizare a oraşului, în care au fost desfăşuraţi 37.000 de poliţişti. Cu toate acestea, nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla în alte localităţi de lângă Soci. Recentele atentate din Volgograd - care nu sunt primele în zonă - au determinat o întărire a securităţii.

Terorismul a existat întotdeauna în această regiune. Doku Umarov, combatant cecen cunoscut sub numele de „emirul Abu Usman”, a declarat jihad şi se reclamă ca fiind aliat al Al-Qaeda. În ultimii ani, s-a constatat o înmulţire a grupurilor teroriste mici, cum este şi cel din Daghestan, una dintre republicile federale ruse. Nivelul violenţelor nu a scăzut, însă acestea sunt foarte difuze. Lupta antiteroristă rusă este extrem de activă de 15 ani, însă JO, indiferent dacă se desfăşoară în Rusia sau în altă ţară, rămân o ţintă a teroriştilor, atenţionează analistul francez.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3743 )