News Item: Timofti: Securitatea Republicii Moldova nu este ameninţată
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Wednesday 26 February 2014 - 20:18:13

Securitatea Republicii Moldova nu este pusă în pericol în contextul evenimentelor din Ucraina, a anunţat preşedintele Nicolae Timofti.

În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate (CSS), au fost prezentate rapoarte de către Ministerul de Interne, directorul SIS şi Ministerul de Externe, iar o altă problemă discutată a fost situaţia în sudul ţării, în urma referendumurilor din regiunea găgăuză. În acest context, Timofti a oferit asigurări că vor fi adoptate toate măsurile necesare în vederea contracarării destabilizării situaţiei în ţară, scrie presa moldoveană citată de Mediafax.



“Cetăţenii trebuie să înţeleagă că aceste acţiuni (referendumurile) nu duc spre binele nostru, al tuturora. Procuratura Generală a declanşat proceduri penle cu privire la cei care au participat la organizarea referndumului din Găgăuzia”, a declarat şeful statului, citat de Unimedia.

“Personal, consider aceste demersuri ilegale. Legea prevede o procedură de organizare a referendumurilor”, a subliniat Timofti, apreciind că “nu pot fi supuse prin referendum probleme care se contrazic”.

“Cursul oficial al Republicii Moldova este semnarea Acordului de Asociere şi integrarea în Uniunea Europeană”, a subliniat şeful statului, adăugând că vor fi întreprinse acţiuni menite să prevină tentative care au scopul să deturneze cursul integrării europene.

În cazul unei schimbări de direcţie, mulţi oameni vor fi nemulţumiţi, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina, a avertizat Timofti într-o emisiune de televiziune, înaintea şedinţei CSS.

“Aş spune că populaţia din Ucraina a fost direcţionată spre semnarea Acordului de Asociere cu UE, dar ceea ce s-a întâmplat a fost o reacţie a oamenilor care au aşteptat această acţiune. Sunt sigur că vor fi nemulţumiţi dacă ceva se intimplă şi schimbăm vectorul de dezvoltare externă. Eu sunt proeuropean convins. Acum nu se pune întrebarea să ieşim din CSI, acum noi trebuie să demonstrăm că suntem pregătiţi să intrăm în UE”, a spus el.

În privinţa referendumurilor din regiunea găgăuză, şeful statului a declarat, în aceeaşi emisiune, că liderii de la Comrat au îndeplinit o comadă politică din interiorul sau din afara ţării. “Trebuie să-şi dea seama că niciodată minoritatea nu a avut dreptul să conducă majoritatea”, a declarat el, apreciinsd că “populaţia din această zonă a fost indusă în eroare”.

“Noi promovăm integrarea în UE nu pentru un anumit grup de oameni, ci pentru toată populaţia”, a pledat Nicolae Timofti.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3788 )