În 28 februarie 1930, Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal pentru publicarea în Monitorul Oficial al Regulamentului Apărării Pasive contra atacurilor aeriene. La înființare, această structură se subordona Ministerului de Interne, ulterior trecând în Comandamentul Apărării Pasive din Ministerul Aerului și Marinei pe durata celui de-al doilea război mondial, iar în perioada postbelică a fost transferată la Ministerul Forțelor Armate. În 1952 se înființa Apărarea Locală Antiaeriană și Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene, cu primele state-majore regionale și servicii specializate la nivelul localităților și unităților economice. România a realizat în 2004 un proces de reformă instituțională, reunind protecția civilă și pompierii militari într-o singură structură: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 - 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori. Acest înscris ce străbate Evul Mediu, istoria modernă şi contemporană a poporului român se numeşte astăzi protecţia populaţiei civile şi a valorilor material-spirituale.

Protecţia civilă în România a fost organizată la 28 februarie1933, sub denumirea de apărare pasivă contra atacurilor aeriene, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului.Organizarea apărării pasive se realizează pe un plan superior, în anul 1939, când este promulgată "Legea pentru apărarea anti-aeriană activă şi pasivă a teritoriului". Ulterior, aceasta este concretizată printr-o serie de decrete ale Guvernului.

Începând cu 17 ianuarie 1952 se înfiinţează "Apărarea Locală Antiaeriană", devenită în 1978 "Apărarea Civilă". În această perioadă se emit: Decretul nr. 96/1975 privind asigurarea intervenţiei în caz de accident nuclear şi Decretul nr. 140/1978 privind organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, incendiilor sau catastrofelor de mari proporţii.

Legea nr. 2/1978 privind apărarea civilă în România arată că aceasta este parte componentă a sistemului naţional de apărare şi trebuie să asigure pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natură, sau în alte situaţii speciale.

Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii noi perfecţionării activităţii de apărare civilă. România a ratificat prin Decretul 224/11.05.1990 , Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate .

Din iunie 1995, Protecţia civilă - termen nou, conform convenţiilor internaţionale - constituie o componentă importantă de forţe de protecţie destinate desfăşurării acţiunilor de apărare a ţării.

Pentru pregătirea personalului de conducere şi a formaţiunilor de specialitate de apărare pasivă, legea prevedea înfiinţarea de centre de instrucţie la nivelul unor ministere, judeţe, municipii şi oraşe, centre care se vor dota cu materiale şi vor funcţiona după normele de instrucţie elaborate de Ministerul Aerului şi Marinei. Totodată, pe linia instruirii populaţiei în legătură cu protecţia individuală, sunt elaborate şi difuzate în mare tiraj, instrucţiuni asupra întrebuinţării măştii contra gazelor model 1935.

Dacă la începutul existenţei sale, Protecţia Civilă îndeplinea misiuni exclusiv în caz de conflict armat, în prezent ea acţionează la cutremure, inundaţii, alunecări şi prăbuşiri de teren, incendii masive de pădure, asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate.



Aniversăm la 28 februarie Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 28 februarie 1930, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene . Sărbătoarea este un prilej de retrospectivă a activităţilor desfăşurate de-a lungul timpului, în misiunile de salvare a cetăţenilor ameninţaţi de conflagraţii militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe.

Dacă la înfiinţare structura s-a subordonat Ministerului de Interne, pe timpul celui de-al II-lea război mondial aceasta a funcţionat în Comandamentul Apărării Pasive din Ministerul Aerului şi Marinei, iar în perioada postbelică a fost transferată la Ministerul Forţelor Armate. În 1952 se înfiinţa Apărarea Locală Antiaeriană şi Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene, cu primele state-majore regionale şi servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

Mereu gata de intervenţie, alături de celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, specialiştii protecţiei civile au participat cu profesionalism şi devotament la misiunile de salvare a oamenilor şi diminuare a pagubelor materiale.

România a realizat în 2004 un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din Ministerul Afacerilor Interne. Mecanismul contemporan de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat standardelor UE şi NATO, a adus tot mai variate responsabilităţi protecţiei civile
Aceasta a solicitat implicare şi viteză de reacţie, sub semnul solidarităţii umane şi o reală responsabilitate civică . Inundaţiile din ultimii ani, fenomenele meteo deosebite ale iernilor aspre sau alte accidente şi calamităţi au dat măsura implicării şi experienţei cadrelor protecţiei civile.

Continuând tradiţia înaintaşilor, specialiştii în domeniu se preocupă de creşterea nivelului profesional şi a capacităţilor operaţionale, pentru a răspunde cu succes misiunilor conferite prin lege.

La această aniversare, vă rog să primiţi sincere urări de împliniri şi satisfacţii în activitatea profesională, sănătate şi bucurii în viaţa personală!