News Item: Viitorul şef al NSA doreşte să menţină colectarea datelor telefonice
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 12 March 2014 - 14:58:22

Candidatul ales de Barack Obama pentru conducerea Agenţiei de Securitate Naţională a SUA (NSA) a declarat marţi că doreşte mai multă 'transparenţă' în acţiunile agenţiei americane de informaţii, însă a estimat ca fiind „vitală” continuarea strângerii datelor telefonice, relatează AFP.



Dacă va fi confirmat de Senatul american, viceamiralul Michael Rogers îl va înlocui pe generalul Keith Alexander, care se retrage din activitate în momentul în care NSA se află în centrul unui scandal privind amploarea programelor sale de colectare a informaţiilor despre viaţa privată a americanilor, practici dezvăluite de fostul colaborator NSA Edward Snowden.

În cadrul unei audieri în Comisia pentru apărare din Senat, viceamiralul Rogers a spus că doreşte să pună accent pe „transparenţă” în activitatea agenţiei. Totuşi, el pledat totodată pentru menţinerea posibilităţii ca serviciile de informaţii să obţină metadatele apelurilor telefonice, cum ar fi numărul apelat şi durata convorbirii.

„Este vital să putem fi în măsură să examinăm rapid conexiunile telefonice legate de terorişti, cu scopul de a stabili dacă există vreo reţea”, a afirmat viceamiralul american.

Strângerea metadatelor de către NSA a provocat critici din partea populaţiei americane şi a unora dintre aliaţii Statelor Unite. În faţa acestor critici, preşedintele Barack Obama a anunţat în luna ianuarie că intenţionează să încadreze mai bine puterile agenţiei.

„Trebuie să lansăm un dialog cu privire la ceea ce facem şi motivul pentru care acţionăm astfel”, a subliniat Michael Rogers care, dacă va fi confirmat, va conduce atât NSA, cât şi Cyber Command, comandamentul însărcinat cu securitatea informatică pentru armată.

El a adăugat că doreşte să se asigure că NSA va fi „pe deplin responsabilă”. „Trebuie să facem în aşa fel încât procedurile să fie atent respectate. Şi, atunci când vom face o greşeală, în cazul în care nu vom respecta aceste proceduri, trebuie să ne expunem deschis motivele”, a spus Michael Rogers.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3853 )