News Item: Estonia: Cele mai mari manevre militare din istoria postsovietică a ţării
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 05 May 2014 - 12:33:47

Aproximativ 6.000 de militari NATO participă, începând de luni, la cele mai mari manevre militare din istoria postsovietică a Estoniei, în apropiere de frontiera cu Rusia, pe fondul tensiunilor cu Moscova în urma crizei din Ucraina.



La aceste manevre, care vor dura până la 23 mai, participă militari din Brigada 172 a SUA şi membri ai forţelor armate ale Marii Britanii, potrivit agenţiilor de presă locale. Participă, de asemenea, unităţi militare din Franţa, Polonia, Lituania, Belgia şi Olanda.

Polonia a trimis trei avioane de luptă Su-22 şi o unitate de apărare antiaeriană, iar Franţa contribuie cu un detaşament de „ciberapărare”, care operează pentru prima dată.

Mai participă aproximativ 150 de paraşutişti americani, în contextul deciziei NATO de a-şi întări prezenţa militară în cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania. Militarii americani vor rămâne în ţara baltică cel puţin până la sfârşitul acestui an.

Pe de altă parte, patru avioane de vânătoare F-16 daneze, desfăşurate la baza Amari, în Estonia, participă de la începutul lunii mai la supravegherea spaţiului aerian.

În ultimele săptămâni, Tallinnul îşi exprimase dorinţa de a vedea mai multe trupe aliate pe teritoriul său în urma concentrării a zeci de mii de soldaţi ruşi la frontiera cu Ucraina, adaugă sursa citată.

Cele trei republici baltice au o însemnată minoritate rusă, care în cazul Estoniei şi Letoniei reprezintă în jur de 30% din populaţie.

Moscova a invocat apărarea populaţiei rusofone pentru a-i sprijini pe separatiştii proruşi din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ulterior de Rusia, potrivit informaţiilor transmise de EFE şi preluate de Agerpres.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4004 )