News Item: Fabrica de rachete Ploieşti reîncepe producţia
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 09 May 2014 - 13:43:53

Situaţia incendiară din vecinătatea României, luptele de pe teritoriul Ucrainei pentru menţinerea unităţii ţării, precum şi anexarea Peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, determină autorităţile române să regândească strategia de înarmare a ţării, astfel încât fabrica de rachete sol-aer din Ploieşti doreşte să-şi reînceapă activitatea. Reprezentanţii întreprinderii susţin că echipamentele de război pe care le deţine România în momentul de faţă sunt foarte vechi şi trebuie ca „ţara noastră să se alinieze standardelor NATO”, potrivit B1TV.



Conducerea Electromecanica Ploieşti, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, care se ocupă cu producţia de rachete sol-aer, vrea să redeschidă liniile de fabricaţie pentru a produce aceste arme.

„Vom intra într-o perioadă de retehnologizare. Se va merge pe calitate, nu pe cantitate, cum se făcea înainte, că şi acum mai tocăm fiare din vremea aia. (..) În momentul de faţă nu avem nicio rachetă, pentru că am falimenta dacă am lucra pe stoc”, a declarat Dinu Constantinescu, directorul general al Electromecanica pentru ziarul Ring.

Reprezentanţii fabricii de rachete din Ploieşti mai susţin că rachetele noastre sunt cu rază scurtă, cu autodirijare şi au o rază maximă de acţiune de 10 km şi că nu a existat preocuparea pentru a produce rachete cu rază lungă. Este nevoie ca armata noastră să se alinieze la NATO din punct de vedere al dotărilor, a mai spus Dinu Constantinescu.

Ministerul Apărării Naţionale a încheiat, în martie, un acord-cadru în valoare de cca 80 de milioane de lei pentru repararea unor sisteme de armament. Instituţia mai doreşte să aloce cca 5,5 milioane de lei pentru bunuri şi servicii necesare pentru executarea tragerilor cu sistemele de rachete sol-aer, în poligonul Capu Midia, pe o perioadă de patru ani.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4013 )