News Item: Ofiţerii anticorupţie au descins în Piaţa Unirii
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 04 July 2014 - 13:13:43

Acţiune inedită a comisarilor anticorupţie la Iaşi.

Peste o sută de ieşeni s-au prezentat ieri la ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru a raporta diferite fraude. A fost vorba de o acţiune derulată de DGA în colaborare cu Fundaţia Pro Democraţia privind informarea cetăţenilor cu privire la faptele de corupţie. Ieri, în Piaţa Unirii din Iaşi a fost amplasat un labirint, unde cetăţenii au avut ocazia să se informeze despre metodele anticorupţie.



Proiectul se derulează în 12 judeţe din întreaga ţară, printre care Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Călăraşi, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Mureş, Gorj şi Vâlcea.

„Activitatea face parte dintr-o campanie ce implică tinerii împotriva corupţiei, derulată de DGA, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia, care are ca scop informarea, conştientizarea şi implicarea tinerilor în acţiuni anticorupţie. Evenimentul din Iaşi este unul unic şi are ca scop promovarea transparenţei, integrităţii, responsabilităţii şi bunei guvernări prin atingerea a trei dimensiuni ale prevenirii şi combaterii corupţiei. Evenimentul îşi propune să informeze cât mai mulţi cetăţeni despre corupţie, folosind de data aceasta o metodă informală inedită, labirintul“, a spus Vasile Ungureanu, comisar-şef în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ieşenii au trecut prin labirintul deschis de DGA în Piaţa Unirii, unde au completat chestionarul cu informaţiile despre corupţie şi lupta împotriva acesteia. Ca un fapt inedit, ieşenii au avut ocazia să aleagă şi care este cea mai coruptă instituţie din ţară în opinia lor. Sondajul iniţiat de organizatorii proiectului a arătat că în justiţie se petrec cele mai mari fapte de corupţie.

Proiectul a fost realizat şi în colaborare cu trei unităţi de învăţământ din municipiul Iaşi, respectiv Colegiul „Naţional”, Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”.

Acţiunea ofiţerilor de la Direcţia Generală Anticorupţie va continua astăzi în judeţul Neamţ.


„Bună ziua Iaşi”, 4 iulie 2014


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4094 )