Transnistria e văzută în mod obișnuit pe scena internațională ca o marionetă a Moscovei, dar un scandal care a zguduit scena politică din acest stat separatist, scandal legat de înregistrarea unei convorbiri telefonice, pune sub un mare semn de întrebare poziția în care această regiune se plasează în conflictul ruso-ucrainean.

Înregistrarea unei convorbiri dintre ministrul de interne transnistrean, Ghenadi Kuzmicev, și comandantul regiunii de sud a serviciului de grăniceri ucraineni, Vladimir Gorojakin, a fost făcută publică în urmă cu mai mult de două săptămâni. În timpul discuției telefonice, Gorojakin îl întreabă pe Kuzmicev dacă Ucraina se poate aștepta la o provocare sau amenințare în zona graniței comune. Kuzmicev îi dă asigurări interlocutorului său că situația în Transnistria e calmă și că nu există nici un motiv ca Ucraina să-și facă griji. Ministrul transnistrean l-a invitat de asemenea pe Gorojakin să viziteze Transnistria și să se bucure de ospitalitatea poporului transnistrean.

Dar sunt două părți mai interesante ale acestei conversații. Una dintre ele e opinia lui Kuzmicev referitoare la Garda de cazaci a Mării Negre, unitate înființată în timpul conflictului cu Moldova și formată în majoritate din militari de origine ucraineană și rusă. Potrivit acestuia, garda nu e nimic altceva decât o adunătură de neisprăviți bețivi. A doua parte e legată de Vladimir Antiufeev, fondatorul serviciului secret transnistrean și fost minstru al securității în Transnistria, care a fost numit recent prim-ministru al Republicii Populare Doneţk. Ministrul transnistrean l-a întrebat pe Gorojakin dacă autoritățile ucrainene îl vor preda Tiraspolului pe Antiufeev, dacă acesta va fi capturat de armata ucraineană. Odată ajuns în Transnistria, e mai mult ca sigur că Antiufeev va fi judecat. E un secret pe care îl știe toată lumea că el e în cele mai proaste relații cu actualul președinte al Transnistriei, Evgheni Şevciuk.

Această mărturisire, făcută de un oficial transnistrean de rang înalt, a fost un șoc pentru opinia publică din Transnistria. Ea a demonstrat că pentru actuala conducere răzbunarea și animozitățile personale sunt mai importante decât sprijinul pentru „luptătorii antifasciști pentru libertate” din estul Ucrainei. Oamenii au constat și faptul că Tiraspolul nu a recunoscut încă cele două republici autoproclamate în Doneţk și Lugansk, cu toate că ambele au cerut în mod oficial Tiraspolului să facă acest lucru.

La puțin timp după apariția înregistrării, agenția rusă de informații REX a informat că ministrul de interne Kuzmicev, care e prieten apropiat cu președintele Şevceiuk, s-a întâlnit cu Igor Kolomoysky, un oligarh ucrainean și guvernator al regiunii Dnepropetrovsk. Potrivit mass-media rusă, Kolomoysky ar fi trebuit să-i mulțumească lui Kuzmicev pentru partenariatul loial și pentru efortul de a menține legăturile prietenești dintre Kiev și Tiraspol. E dificil de stabilit dacă această informaţie e reală, autoritățile transnistrene au dezmințit faptul că această întâlnire ar fi avut loc și au caracterizat știrea ca fiind o încercare de a destabiliza situația din Transnistria și de a semăna neîncredere între aliații politici. E interesant, însă, faptul că agenția de presă REX aparține unui fost consilier al președintelui Putin, Modest Korelov, care l-a și sprijinit pe Şevciuk în campania sa prezidențială. E evident faptul că prietenia dintre Korelov și președintele transnistrean e pe cale de a se încheia. Cu toate acestea, această situație nu trebuie obligatoriu interpretată ca o încercare a Kremlinului de a influența deciziile politice transnistrene, cu atât mai mult cu cât Korelov nu mai e un aliat politic al lui Putin.

Indubitabil, situația căreia Tiraspolul îi face față acum e un război mediatic al cărui obiectiv este să slăbească poziția lui Şevciuk, cea mai importantă acuzație fiind atitudinea sa proucraineană. Opozanții lui Şevciuk amintesc adesea de faptul că acesta a absolvit Facultatea de științe politice din Kiev. Dacă la aceasta adaugă și originea sa ucraineană, în opinia acestora el reprezintă o amenințare pentru interesele Moscovei. Liderii opoziției avertizează și asupra faptului că președintele și aliații săi sunt mai degrabă parte a „proiectului Ucraina” decât a „Marii Rusii”.

Înregistrarea conversației dintre Kuzmicev și Gorojakin nu e falsă, dar întrebarea e cine ar fi putut să o facă publică. Două opțiuni sunt de luat în considerare: opozanții interni ai lui Şevciuk (dar aceștia nu par suficient de puternici pentru asta), și serviciile de informații moldovene.

O altă întrebare extrem de importantă e dacă Şevciuk e cu adevărat mai apropiat de Kiev decât de Moscova. Retorica oficială proclamă încă Rusia ca fiind cel mai important partener al Transnistriei. Şevciuk însuși are relații bune cu reprezentantul special al președintelui Federației Ruse în Transnistria, Dimitri Rogozin. Ei au continuat să conlucreze și să se întâlnească chiar și după ce înregistrarea a fost făcută publică. Şevciuk a vizitat recent Crimeea, unde a petrecut câteva zile într-o atmosferă cordială.

Adevărul este că Transnistria vede Ucraina într-un mod foarte realist, cum dealtfel vede întreaga situație din regiune. E evident că războiul din Ucraina nu va dura veșnic. Din cauza geografiei, Tiraspolul pur și simplu nu-și poate permite un conflict deschis cu noile autorități de la Kiev, și e mai mult decât evident faptul că recunoașterea autoproclamatelor republici din estul Ucrainei ar conduce la o astfel de situație cu urmări negative pentru economia transnistreană. În ciuda lamentărilor Tiraspolului că Moldova și Ucraina au impus deja o blocadă economică Transnistriei după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, schimburile comerciale cu aceste două state încă reprezintă cheia supraviețuirii economiei transnistrene. Politicienii transnistreni înțeleg că sunt două lucruri de care depinde existența regiunii, unul e legătura strânsă pe care o are cu Rusia și al doilea, extrem de important, îl reprezintă contractele economice pe care le are cu Moldova și cu Ucraina.

La aproape 25 de ani de la crearea sa, societatea și elitele transnistrene se pare că văd lucrurile ceva mai obiectiv. În ciuda faptului că Transnistria depinde încă de ajutorul financiar și de patronajul politic rusesc, în ciuda faptului că mulți dintre locuitorii acestei regiuni se identifică ca fiind parte a civilizației ruse, situația extrem de dinamică din zonă impune Tiraspolului să aibă propriile lui interese, care nu sunt întotdeauna identice cu cele ale Rusiei. Acest lucru a fost observat și de politologul rus Serghei Makedonov, care constată:
„Transnistria, spre deosebire de alte state separatiste din spațiul post-sovietic, nu și-a tăiat cordonul ombilical care o leagă de Moldova”.
Și mare parte dintre aceste legături sunt cele economice.
Makedonov a mai menționat:
„Unii văd în Transnistria o gaură neagră sau o agentură a Kremlinului, dar e imposibil să nu fie luată în considerare propria dinamică a Tiraspolului. Și această dinamică va modela viitorul țării, nu politicienii de la Washington, nici cei de la Moscova”.

Observarea scenei politice transnistrene conduce la concluzia că populația e mai prorusă decât interesele elitei politice transnistrene, această situaţie oferind Rusiei un puternic instrument de influențare a politicii Tiraspolului, e greu să conduci aceasta regiune fiind în conflict și cu Moscova și cu societatea. Pe de altă parte, Tiraspolul a reușit să găsească compromisul între propriile interese și strategia Moscovei. Moscova e conștientă, de asemenea, că pentru a funcționa corespunzător, e necesar ca Transnistria să comită din când în când niște acte de insubordonare față de ea.

Oricum ar fi însă, evoluțiile recente din regiune au schimbat îndeajuns de mult situația politică încât actualul consens să fie pus sub semnul întrebării.