News Item: Ziua Vânătorului de munte a fost sărbătorită la Târgu-Ocna
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Saturday 01 November 2014 - 20:51:52



Foto : Ziarul de Bacau


Ziua Vânătorului de munte a fost marcată pe 31 octombrie la Târgu Ocna, printr-o festivitate tradițională, organizată de primăria din localitate și Batalionul 22 „Cireşoaia”. La cea de-a noua ediție a manifestării, au mai participat elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare.



În cadrul festivității, s-a desfășurat o defilare și depuneri de coroane de flori, în memoria Batalionului de Vânători de Munte, care în Primul Război Mondial, sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, şi-a demonstrat vitejia şi spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Cireşoaia, Coşna, Vrânceanu şi Oituz.

Corpul Vânătorilor de Munte a fost creat la 3 noiembrie 1916, prin transformarea Şcolii Militare de Schiori Bucureşti, în baza Ordinului nr. 294 a Marelui Cartier General şi a fost organizat pe 3 batalioane cu trei companii fiecare, având un efectiv de 2.000 de combatanţi. Luptele duse de armata română în toamna anului 1916 au demonstrat că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obţinerea succesului în luptele pe teren muntos – împădurit.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4232 )