News Item: Afganistan: 850 de militari germani vor participa la misiunea Resolute Support din ianuarie 2015
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 19 November 2014 - 00:15:51

Un număr de 850 de militari germani vor rămâne în Afganistan de la 1 ianuarie anul viitor pentru a lua parte la misiunea Resolute Support, sub comandament NATO, relevă proiectul pregătit în acest sens de guvernul german, potrivit thelocal.de.



Conform documentului citat, soldaţii germani vor fi implicaţi majoritar în activităţile de instruire şi pregătire a forţelor militare afgane.

Guvernul de la Berlin va lua miercuri o decizie legată de această misiune, urmând ca documentul să fie dezbătut în parlament în luna decembrie.

„Misiunea Resolute Support are un caracter diferit de Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Nu este o desfăşurare de forţe combatante şi nu vizează participarea directă la combaterea terorismului şi a traficului de droguri”, potrivit unei declaraţii a Bundeswehr (armata germană).

Militarii vor putea totuşi primi ordinul de a asigura protecţia sau de a evacua alt personal din Afganistan în caz de urgenţă şi ar putea primi permisiunea de a lupta în caz de autoapărare.

Pe lângă ţările NATO, alte 14 state vor trimite militari pentru a lua parte la noua misiune din Afganistan. Cel puţin 12.000 de militari vor fi desfăşuraţi în primul an.

Militarii germani vor fi desfăşuraţi mai ales în nordul Afganistanului, unde în prezent se află 1.520 de militari germani la baza Masar-i-Sharif.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4276 )