News Item: Rugaminte catre presedintele Romaniei
(Category: PAREREA MEA)
Posted by colonelul
Wednesday 20 February 2008 - 00:23:59

Domnule Presedinte,

Cu respect va rugam sa analizati oportunitatea de a va dispensa de serviciile dlui consilier de stat Constantin Degeratu, personaj care face de ris atit corpul ofiterilor din armata Romaniei, cit si pe cel al consilierilor din Administratia Prezidentiala, din urmatoarele motive:

- in evolutia sa profesionala nu a comandat nici macar o companie, avind astazi , in mod rusinos si nemeritat, patru stele de general pe epoleti (din bun simt ar fi trebuit sa se retraga discret). Cariera sa, care a exclus conducerea nemijlocita a trupelor, nu-i da dreptul moral sa gestioneze domeniul apararii la nivelul cel mai inalt,
- am avut posibilitatea sa il intilnesc in anul 2002 la Centrul "George C.Marsall" din Germania unde nu conducea nici macar un seminar, darmite sa fie profesor (asa cum se afirma in CV-ul sau de pe site-ul presedintiei),
- atunci cind a fost trecut in rezerva, dupa anul 2000, a beneficiat de toate drepturile financiare, iar reactivarea sa, la numirea in functia de consilier prezidential in anul 2004, ar fi trebuit sa fie urmata de returnarea sumelor primite cu ocazia pensionarii,
- mai nou, constatam ca a devenit expert si in domeniul securitatii economice, iar presa de azi ne prezinta un consilier de stat aflat intr-un evident dezacord cu pozitia oficiala a natiunii romane, astfel:

La conferinta internationala cu tema “Securitatea regionala, securitatea energetica si NATO: probleme şi posibilitati viitoare”, de la Constanta, Constantin Degeratu a declarat ca “Romania si-a spus punctul de vedere in problema Kosovo, care este o problema complicata de cativa ani buni, nu de ieri, de azi. Daca lucrurile vor evolua in Europa, atunci si Romania va trebui sa-si modifice punctul de vedere, in functie de cum vor evolua lucrurile, dar mai ales in functie de interesele nationale” (Evenimentul Zilei).

O simpla analiza pe text ne determina sa avansam doua variante:
1. Ori pozitia actuala a Romaniei nu promoveaza interesele nationale, ori
2. Interesele nationale vor fi remodelate in viitorul apropiat!!!

Doar daca ne referim la acest simplu exemplu, vom constata ca dl Degeratu nu are o intelegere corecta a conceptului de "interes national", iar continutul Strategiei Nationale de Securitate, unde sunt definite interesele nationale, pare a-i fi strain distinsului general, profesor si expert in securitate energetica...

Daca doriti sa va faceti constant de ris, trimiteti-l pe dl Degeratu la asemenea seminarii, in care dimensiunea non-militara a securitatii este dificil de inteles pentru dl consilier de stat. Pe de alta parte este de neinteles ce cauta un fost militar in domeniul securitatii energetice care, in opinia noastra, se defineste prin politica energetica si protectia infrastructurilor critice. Se pricepe un ostean la asa ceva? Am uitat de controlul democratic asupra institutiilor de forta? A inceput armata sa faca politici economice?

Avind in vedere ca este prima, si poate singura, rugaminte a noastra, va rugam Domnule Presedinte sa reflectati cu seriozitate asupra ei.

Cu respect,

Colonelul (r)




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.428 )