News Item: Chuck Hagel a demisionat din funcţia de ministru al apărării - VIDEO
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 24 November 2014 - 19:38:46


Foto: pbs.org


Ministrul american al apărării Chuck Hagel a demisionat, a declarat luni un oficial american din domeniul apărării, precizând că preşedintele american Barack Obama i-a acceptat demisia, informează Reuters.



Chuck Hagel va rămâne în funcţia de şef al Pentagonului până la numirea unui succesor, a precizat oficialul.

Hagel, care a încercat să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Congresul SUA după o confirmare controversată în 2013, şi-a prezentat scrisoarea de demisie după discuţii îndelungate cu Barack Obama începute în luna octombrie, au precizat surse oficiale.

Veteran al războiului din Vietnam, Chuck Hagel a demisionat după înfrângerea zdrobitoare a democraţilor la alegerile de la jumătatea mandatului din 4 noiembrie, în urma cărora republicanii au preluat conducerea Congresului.
Barack Obama i-a acceptat demisia şi îşi va anunţa în mod oficial decizia la ora 11:10 locală (16:10 GMT), au menţionat sursele citate.

„Un succesor va fi numit în scurt timp, însă Hagel va rămâne în funcţia de ministru al apărării până când înlocuirea sa va fi confirmată de Senatul american”, a afirmat o sursă de la Casa Albă.

Michelle Flournoy, fost secretar adjunct al apărării, figurează în rândul potenţialilor succesori menţionaţi de cotidianul „New York Times”. Jack Reed, senator democrat din Rhode Island şi fost membru al unei unităţi de elită de paraşutişti, şi Ashton Carter, fost secretar adjunct al apărării, sunt şi ei menţionaţi ca potenţiali înlocuitori ai lui Hagel.

LINK




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4284 )