De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii. Și nici nu s-ar putea altfel. Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași, oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni, precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca și cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc cu cei dintr-altul; ei, însă, în fundul lor, pretutindeni și întotdeauna sunt aceeași. Nu există pe pământ speță zoologică mai unitară decât a regelui creațiunii. Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă nu există decât modul de a-și găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai aminterea; dar la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!

Așadar să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât, neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e pân-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimini... Fript cu lapte, suflă și-n brânză. N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, și astfel încă nu înțelege că în mâna lui ar sta să își indrepteze soarta și să dispună apoi pe de-ntregul de ea – păcum e drept și păcum are să și fie odată. În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-și răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar, cu vemea, trebuie să vină și asta, trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoare, nici de viitorul ei.



Tânăr, bătrân, face omul, individual, ce-i place și ce știe face... Ei, și? Aici nu-i vorba de ce-i place unuia și altuia să facă; e vorba de ce poate face o lume întreagă... Și lumea își vede-nainte de mersul ei, facă oricine ce-o pofti... Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine – să-și facă în ceafă cărarea, să critice tot fără a face nimica, să țâfnească de necaz că alții au făcut ceva înainte-i, ori că alții vor însemna ceva după dânsul – acela își crede ziua lui eternă, și mâine lumea o să fie departe de el înainte, și el o să se afle înapoi departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n-a luat seamă la mișcarea ei prudentă!... se va găsi rătăcit, că s-a bizuit a merge de capul lui înainte fără socoteală.

Oamenii toți mor: unii mai de timpuriu, alții mai târzior... Da, toți mor, dar numai unii îmbătrânesc, aceea cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se-nțepenească-n călcâie pe loc, ci trebuie să se lase dus în pasul vremii. De aceea vedem atâția tineri bătrâni și atâția bătrâni tineri... atâția zdraveni și verzi până la chemarea de sus și atâția ofiliți și muceziți înainte de a lega rod.

... Să se prăpădească neamul românesc?

Dar întoarcă-se Oltul și Muresul d-a-ndăratele cătră obârșia lor în creierii Munților Ciucului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cu minte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat de asta de Pronia cerească – fiindcă, oricum ne-om învârti și ne-om răsuci noi, oamenii, legile cari stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cerești sunt și trebuie să rămână; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este și omenirea o arătare.

Fie dată în omenire parte cât mai frumoasă și neamului românesc!

Dumnezeu să te țină în paza lui sfântă!


I.L. Caragiale - Publicistică și corespondență