News Item: Vladimir Putin vrea să încalece presa din România
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 07 January 2015 - 11:03:52


Foto: media2.pl


Grupul de presă rus Sputnik News deschide birouri la Bucureşti şi Chişinău, afirmă ziarul britanic The Guardian. Sputnik este perceput ca un susţinător al preşedintelui Putin şi a anunţat încă din noiembrie că se va extinde în peste 30 de ţări.



Sputnik News a rezultat din fuzionarea radioului Vocea Rusiei şi a agenţiei de ştiri Ria Novosti. Pe siteul oficial Sputnik News scrie că are deja producţii în mai multe limbi străine, printre care este enumerată şi limba moldovenească.

„Cea mai mare parte a conţinutului media va fi realizat de jurnalişti locali, ţinându-se cont de dezbaterile locale şi de solicitările audienţei locale”, declara, la lansarea Sputnik, Dmitry Kiselyov, directorul general al grupului media. Kiseliov este cunoscut în Rusia prin comentariile sale extrem de acide la adresa opozitiei, dar favorabile Kremlinului.

Rusia anunţa la 10 noiembrie 2014 lansarea unui nou serviciu multimedia internaţional, Sputnik, finanţat de stat, care are drept obiectiv lupta împotriva „propagandei agresive” a Occidentului, dar şi o „interpretare alternativă” a evenimentelor din lume, după cum relata la momentul respectiv AFP.

Grupul media Sputnik face parte din Rossiya Segodnya, care, în 2013, a încorporat agenţia de presă de stat RIA Novosti şi reţeaua de radio Voice of Russia, potrivit relatărilor din presa internaţională.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4370 )