O întrebare totuşi ni se ridică numaidecât. Cum? Şi să înţelegem că predominantul capital străin a operat în România mânjită cu mâinile curate? Toate câştigurile de aici au fost dobândite de multinaţionale legitim, fără vreo conexiune cu încrengătura ciudată de la nivelul instituţiilor statului pe care acum ne-o confirmă Justiţia ca fiind de natură criminală?

Este bine că „securea” ascuţită retează capii oligarhiei slute deopotrivă cu mai micii executanţi. Nu trebuie să existe sentiment de impunitate? „Până la urmă mă apără şefu’ că doar dimpreună am făcut astea”, „oricum toată lumea bagă mâna”, „da, dar furăm cu sistemul” sunt toate sintagme care ar trebui să dispară. Pentru a merge până la capăt cu atacarea sentimentului de impunitate, însă trebuie să atacăm şi corupţia transfronta­lieră.

Problematica a fost atacată săptămâna trecută la conferinţa de presă care a urmat întâlnirii miniştrilor de finanţe german şi elen, Wolfgang Schäuble şi, respectiv, Yanis Varoufakis. Nu poţi spune că este Grecia coruptă, că s-a îndatorat extern excesiv, fără a te uita şi cine au fost partenerii ei străini în această tărăşenie. Un ziarist grec a întrebat de ce şefii din München ai Siemens implicaţi în afacerea de corupţie din Grecia nu sunt acum în închisoare. Schäuble a răspuns diplomatic, că în Germania se luptă cu intensitate împotriva corupţiei şi că fiecare trebuie să aibă grijă de propria ţară.

Varoufakis atacă însă frontal subiectul: doar până la un punct este treaba fiecărei ţări pentru că, în realitate, de multe ori, răufăcătorii se întorc în ţara de provenienţă. „Este treaba noastră să curăţăm Grecia, dar sunt unele ocazii, aş putea să adaug, în care sunt înşelătorii şi încălcări ale legii transfrontaliere”, spune el completând că atunci când aceste cazuri de corupţie transcend graniţele din interiorul UE, reacţia ţărilor membre trebuie să fie comună.

Un exemplu ar fi acela al eva­ziunii fiscale prin intermediul preţurilor de transfer realizate de multinaţionale, o practică ce loveşte bugetul Greciei (dar, ştim, şi al României). Varoufakis conti­nuă: „Nu putem trata asta de unii singuri.
Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Similar, atunci când unele persoane ca cele menţionate aici părăsesc o jurisdicţie şi trec alta lăsând în urma lor un istoric de rele practici sau chiar crime este important pentru noi, în Grecia, să cerem ajutorul dumneavoastră în Germania, de la prietenii noştri din Franţa şi aşa mai departe pentru a ne putea uita în ochii cetăţenilor noştri şi să spunem că nu există imunitate faţă de punerea sub acuzare în zona euro”.

Deocamdată povestea anticorupţie pare înţepenită pe Dâmboviţa, chiar dacă multe dosare au rezonanţe care nu sunt tocmai de pe meleagurile miori­tice: „Microsoft”, „EADS”... Sub acest aspect, aşteptăm mai mult curaj. Dacă tot se mişcă mătu­roiul, nu ar fi rău să verifice şi fi­lierele de pe ciudata axă Washington-Londra-Bucureşti sau încă şi mai strâmba axă Bucureşti-Viena-Moscova.

În locul derizoriilor cazuri de finanţare de campanii electorale ar trebui atacate cazurile care au păgubit nemijlocit economia naţională: înstrăinarea petrolului, căpuşarea sectorului energetic româneşti de către firme de apartament, „autostrada” fără kilometri a Bechtel, culcarea la pământ a oţelăriilor ajunse în mâini ruseşti, fregatele britanice băgate pe gât, intermedierea celui mai scump import de gaze din această parte de lume, evaziunile masive din comerţul cu grâne, finalmente privatizările cu cântec. Ştiaţi că investitori de pe piaţa de capital reclamă că exact sche­ma pentru care a fost condamnat Dan Voiculescu în dosarul „ICA” a fost aplicată de Ford Corporation la Automobile Craiova cu circumstanţele agravante că acolo au fost afectaţi şi acţionarii minoritari?! Procurorii au de unde alege atât ca varietate a făptuirii, cât şi ca multitudine de cazuri.

Şi să nu uităm de bănci! La sfârşitul lunii trecute judecătorul Horaţius Dumbravă, de la Consiliul Superior al Magistraturii, scria că "pentru a preveni veritabilul jaf la care au fost supuşi cetăţenii români, debitori la bănci", statul ar avea datoria să cerceteze dacă nu cumva clienţii sistemului bancar românesc au căzut pradă unor "grupuri organizate infracţionale transfrontaliere".

Indiferent de cine a fost mişcată, Justiţia românească a lovit oligarhia post-decembristă în moalele capului. Credibilitatea, în ansamblu, a demersului rămâne de verificat atunci când anchetele vor ajunge la Viena, Paris, Londra, Moscova sau Washington. Noi, unii, ştim că nu numai românii sunt cei care extrag rente necuvenite. Cătuşe şi pentru infractorii transfrontalieri...