News Item: Diplomat rus: Nu centrele de comandă din Europa trebuie să îngrijoreze Rusia, ci centrul de antrenament din Georgia
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 10 February 2015 - 12:03:11

Centrul de antrenament al NATO pentru pregătirea de unităţi de luptă împotriva grupării teroriste Statul Islamic, care ar urma să fie înfiinţat în Georgia, s-ar putea transforma ulterior într-o bază a NATO, este de părere vicepreşedintele Ligii diplomaţilor militari din Rusia, Vladimir Vinukourov, citat marţi de agenţia de presă RIA Novosti.



Planurile NATO de a înfiinţa în Georgia un centru de antrenament regional au fost făcute publice de fostul secretar general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, la 1 septembrie 2014. Joia trecută, actualul secretar general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a anunţat că la acest centru vor avea loc antrenamente ale trupelor din ţările NATO, Georgia şi statele partenere. Ca posibil loc de amplasare a viitorului centru de antrenament este invocată baza militară de la Vaziani, lângă Tbilisi.

De asemenea, miniştrii apărării din ţările NATO au decis, săptămâna trecută, să amplaseze în estul Europei şase centre de comandă - în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi România. Miniştrii au reconfirmat deschiderea spre aprofundarea cooperării cu Georgia, în scopul viitoarei sale aderări la NATO.

În opinia lui Vinukurov, înfiinţarea de centre de comandă ale NATO la graniţa cu Rusia „nu este un lucru foarte plăcut” pentru partea rusă, însă „acestea nu rezolvă nimic”. Diplomatul militar rus se declară îngrijorat mai degrabă de situaţia din Georgia.

„Mai complicat este cu Georgia: ei (NATO) deschid acolo un centru de antrenament, ceva asemănător unei tabere pentru pregătirea de formaţiuni care să participe la lupta împotriva SI. În realitate, acesta este primul obiectiv al NATO pe teritoriul acestei ţări, ceea ce este deja serios. Acest centru de pregătire s-ar putea transforma în orice moment într-un obiectiv pentru amplasarea de trupe”, a declarat Vinkurov pentru RIA Novosti.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4424 )