News Item: Afacerea Mistral lasă Franța cu buza umflată
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 05 June 2015 - 14:36:29

Sancțiunile comerciale impuse Rusiei tulbură apele în industria militară a Franței, în condițiile în care livrarea celor două nave Mistral comandate de Moscova a devenit foarte puțin probabilă. Indiferent de varianta aleasă, francezii au doar de pierdut.



„Exista trei posibilități: să expedieze vasele în Rusia, să găsească alt cumpărător sau să le distrugă”, a explicat un oficial implicat în afacere. Mai toate variantele ar genera o pagubă de sute de milioane de euro în bugetul industriei de Apărare din Franța, arată reporterii Reuters.

E vina lui Sarkozy

Încurcata poveste a afacerii Mistral nici măcar nu poate fi pusă în sarcina actualului președinte al Franței, Francois Hollande, deși acesta riscă să-și asume pagubele.

Personajul responsabil de cea mai mare vânzare de armament a Occidentului către Rusia, de după prăbușirea URSS, rămâne fostul ocupant al Palatului Elysee, Nicholas Sarkozy.

Ponoasele politice riscă însă să pice în spatele actualului președinte, în condițiile în care Franța reușește tot mai greu să împace pretențiile sale de exportator de arme cu cerințele impuse de statutul de membru NATO.

Pentru moment, afacerea rămâne suspendată pe termen nedefinit, deși vocile oficialilor de la Moscova afirmă tot mai des că Rusia nu mai este interesată de preluarea navelor din clasa Mistral.

Mai mult, Franța încearcă să mențină o bună relație cu Statele Unite și Polonia, două țări aliate din NATO și totodată clienți în câteva afaceri cu armament care totalizează 6 miliarde de euro.

Astfel, varianta spargerii blocadei constituite în jurul Rusiei până la finalizarea crizei din Ucraina se poate dovedi mai costisitoare decât pierederea banilor din afacerea cu rușii.

Daune și penalități

Însă pagubele se pot ridica la o sumă mult mai mare decât cea achitată de ruși. Nu este vorba doar de avansul de 800 de milioane de euro pe care Franța va trebui să-l returneze Rusiei, ci și de eventualele daune și penalități pe care Moscova le poate solicita pentru neîndeplinirea contractului.

„Că Rusia nu va mai lua aceste nave este un fapt de la sine înțeles. Problema pusă în discuție în acest moment se referă la suma de bani pe care Franța trebuie să o returneze”, a explicat Boris Bohkariov, adjunctul Comisiei de Industrie Militară a Rusiei.

Primul portelicopter, Vladivostok, stă la ancora încă din 2014. Era gata de livrare în momentul în care criza din Ucraina a tensionat legăturile dintre Moscova și Occident. Cel de-al doilea vas din clasa Mistral, Sevastopol, urma să fie livrat în 2016.

Surse din Rusia și Franța susțin că Moscova solicită atât returnarea celor 800 de milioane de euro, plus compensații de 363 de milioane rezultate din achiziționarea echipamentului pentru cele două vase și pregătirea militarilor.

Încă de la sfârșitul lunii martie, atașatul special al Franței, Luis Gautier, a purtat discuții intense atât cu oficialii de la Moscova, cât și cu cei din Paris, dar singura ofertă făcută de Franța a fost de 785 milioane de euro.

Conform unor surse din media rusă, Moscova vede suma ca fiind "inacceptabilă".

Probleme de securitate

Gautier le-a cerut rușilor fie să participe la costurile de dezmembrare a navelor, fie să-și dea acordul pentru vânzarea lor unui alt stat.

Canada și Singapore se arătau tentate, la fel ca și Egiptul, care tocmai a achiziționat mai multe avioane de vânătoare și elicoptere de luptă produse în Franța.

În replică, Iuri Iakubov, oficial rus din Ministerul Apărării, a declarat pentru agenția rusă Interfax că această variantă este inacceptabilă.

„Vasele au fost construite conform specificațiilor Marinei Ruse, iar aceste amănunte țin de securitatea statului”, a explicat Iakubov.

Însă, chiar și cu acordul rușilor pentru vânzarea navelor, chestiunea s-ar dovedi tot păguboasă pentru francezi. Deja întreținerea celor două vase în portul de la Atlantic costă 5 milioane de euro pe lună.

Mistral este considerat „cuțitul militar elvețian” al marinei franceze din cauza versatilității vasului, dar DCNS, constructorul său, estimează că orice modificare după specificațiile date de marina militară a altui stat se poate ridica la câteva sute de milioane de euro.

O variantă părea să o reprezinte China, mai ales că apariția în portul din Shanghai a navei Dixmude, tot din clasa Mistral, a născut zvonuri privind o afacere între Beijing și Paris.

Cum situația din Marea Chinei de Sud devine extrem de tensionată, pare greu de crezut că Franța va risca să piardă un aliat asiatic, Japonia, și să sfideze Washingtonul printr-o vânzare de arme către China.

În aceste condiții, pare că singura variantă rămasă în picioare este cea enunțată de consilierul pe teme de apărare al fostului președinte François Mitterand, generalul Christian Quesnot: „Cel mai ieftin ar fi să le scufundăm”.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4628 )