News Item: SRI corporatist sau cooperatist?
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by colonelul
Sunday 06 July 2008 - 12:49:49

In memorabila zi de1 iulie 2008, SRI a renascut ca pasarea Phoenix, avind lipit pe frontispiciu certificatul de nastere semnat de cea mai retrograda institutie din sistemul national de securitate:CSAT. Si cum SRI nu ne dezamageste niciodata, nici n-a oracait bine in noile scutece si le-a si udat corespunzator. Probabil si din cauza caldurii, miesmele venite dinspre institutie ne ametesc suficient de zdravan incit sa ne punem masca de gaze si sa comentam nitelus.

Inainte de a scoate la lumina viziuni si organigrame de tot soiul, directorul SRI ar fi trebuit sa-si aduca aminte de vestitul pachet de legi privind securitatea nationala din care fac parte si noua lege a sri, dar si statutul ofiterului de informatii, cu accente de demilitarizarea rapida. Nu de alta, dar cind vrei sa urci o scara, ia-o treapta cu treapta, altfel risti sa te dezechilibrezi, sa cazi in bot si chiar sa-ti rupi coloana. Fara un cadru legal, adaptat conditiilor de mediu actuale, noua organigrama e bomboana expirata de pe coliva inca nepregatita. Reamintesc directorului, cu aceasta ocazie, si propunerea asociatiei noastre privitor la faptul ca organigrama SRI ar trebui validata de parlament, fiindca doar legislatvul este cel care asigura resursele financiare necesare oricarei adaptari institutionale. Fara BUGET - principal instrument de control democratic asupra structurilor de forta, ciu-ciu organigrama noua VIABILA, aspect pe care cei din CSAT se dovedesc incapabili sa-l inteleaga.

Pe de alta parte, se dovedeste, din nou, ca directorul SRI fuge de presa mincind pamintul! Daca a acceptat functia aceasta, atunci trebuie sa-si asume toate atributiile derivate, iar conferintele de presa sunt un bun prilej pentru ca jurnalistii si implicit opinia publica, sa se lamureasca privitor atit la spiritul, cit si la litera deciziilor sale. Cum se deschide SRI spre societate, cind nici macar o amarita de conferinta de presa nu doreste sa tina, spre luminarea noastra, a simplilor cetateni care stim ca basmele cu reforma SRI adorm populatia la fel de mult ca si un tanc plin cu cofeina.

Sa trecem, insa, la lucruri mai concrete. Pentru asta, hai sa analizam cele doua documente-minune fluturate in presa acestor zile: noua organigrama si, mai ales, fituica semi-secreta care a stat la baza elaborarii ei, "Viziunea Strategica 2007-2010".

1. Viziunea Strategica 2007-2010

Suna bine precizarea din comunicatul SRI referitoare la "orientarea spre un management corporatist", dar daca vrem sa generam proiectii din aceste perspective, atunci trebuie sa afle si idiologii (fiindca nu-i pot numi ideologi) sereisti faptul ca orizonturile strategice depasesc 5 ani! In cei trei ani de viziune pomeniti de SRI, angajatii n-apuca nici macar sa-si schimbe birourile...iar dupa 2009, cu un nou presedinte, teama imi este ca acest document va fi aruncat la cos.

In capitolul 2 de viziune, "Transformarea mediului de securitate", idiologii SRI insereaza o idee excelenta:<>. Daca se refera la ROMANIA, atunci merita toata stima pentru perspicacitatea de a vedea statul "grupurilor de interese" care determina involutia societatii spre nivele care au inceput sa ingrijoreze conducerea UE. Ne permitem, doar ca sustinere a celor afirmate, sa ne aducem aminte de zisele marinarului:"Coruptia sta la masa cu Guvernul".

Constatam, din nou, mimetismul proamerican desavirsit al cronicarilor de la SRI care pun, invariabil, amenintarile terorismului international pe primul loc. Pentru cultura acestor baieti, si nu numai, recent serviciile secrete britanice au invitat, in linistea unui conac discret, un grup de 10 oameni de stiinta care au avut ca misiune realizarea unui top al amenintarilor la adresa statului. Terorismul a fost plasat pe locul 4! No comment. Daca la britanici terorismul nu se regaseste intre primele trei amenintari, la noi de ce o fi pe primul? Sa fie oare de vina servilismul nostru fata de americani? Sa fie lipsa totala de imaginatie? Sau poate idiologii nostri s-or fi gindit la mustaciosii arabi sau de alte culori care colcaie pe teritoriul patriei si fac nestingheriti afaceri cu personaje inalte din mediul economico-politic autohton?

Ridem de perlele de la bacalaureat, dar si SRI se dovedeste la inaltime. In acest sens, redam una din expresiile de tip Giga: EFICIENTIZAREA ADMINISTRARII RATIONALE A RESURSELOR". Este evidenta gindirea de tip cooperatist...CAP-urile lui Ceausescu eficientizau si ele rationalitatea.

Dragi idiologi, prevederea privind profesionalizarea serviciului prin :"introducere, prin intermediul ghidului carierei personalului SRI , A UNUI MANDAT, LIMITAT IN TIMP, PENTRU OCUPAREA UNEI FUNCTII" este nerealista, atita vreme cit politizarea ramine axa de forta a existentei institutiei. In foarte scurt timp, vom identifica personaje care sint de neinlocuit si care vor pleca din SRI cu picioarele inainte...

Referitor la capitolul privind "Conceptul de transformare si adaptare a SRI", putem sustine ca se vad preocuparile de tip corporatist. Poate ca unii dintre idiologii SRI l-au urmarit pe dl Vasile Paun, fost director adjunct la DGIA, care promoveaza conceptul de "competitiv intelligence" si au fost impresionati de frumusetea exprimarilor...Doar asa imi pot explica expresii de genul: "Dezvoltarea unor mecanisme complexe, de crestere a ATITUDINII PROACTIVE". Eu stiu ca o atitudine nu este consecinta unor mecanisme! Poate ca scriitorasii din SRI au inventat un pat al lui Procust care realizeaza minuni!

Ideea unui CENTRU SPECIALIZAT pentru exploatarea intensiva a informatiilor din surse deschise miroase de la o posta a ceea ce eu numesc "managementul informatiilor economice", iar dl Paun "competitiv intelligence". Ma mir ca "viziunea strategica" nu pomeneste nimic despre "war room". Inspiratia din sfera informatiilor economice o regasim si in infiintarea functiei de CIO, functie care, culmea, nu exista la nivelul armatelor care utilizeaza C4I de un secol.

Referitor la "diversificarea beneficiarilor", va sugeram, dragi idiologi, sa-i puneti la treaba pe cei actuali intrucat prin diversificarea lor nu creste cuantumul valorificarii informatiilor actionabile oferite de SRI. Solicitati, prin lege, obligativitatea, de a avea reactii la informatiile din sfera lor de responsabiltate. Daca nu, veti mai da sute de informatii - vezi privatizarea Petrom - si nimeni nu va raspunde de irosirea resurselor SRI...

2. Noua schema de organizare a SRI

Aflam, din comunicatul de presa, ca reorganizarea priveste:
- cresterea activitatii operationale printr-un management modern al activitatii de informatii,
- dinamizarea activitatii SRI si adaptarea la noile riscuri de securitate,
- o noua orientare si deschidere spre dezvoltarea cooperarii cu societatea civila.

Din simpla parcurgere a "desenului" referior la structura organizatorica putem sesiza:

- viziunea corporatista este profund alterata prin faptul ca directorul NU ISI ASUMA atributiile pe care orice CEO dintr-o corporatie si le asuma. Intrucat am exercitat, pentru ceva vreme,o functie de CEO la o uzina strategica din sistemul national de securitate, imi permit sa avansez unele opinii:
- un CEO gestioneaza NEMIJLOCIT urmatoarele departamente: resursele umane (inclusiv invatamintul), resursele financiare, juridicul, comunicarea publica, controlul (in uzina este vorba de managementul calitatii si auditul) si securitatea,
- sa nu se uite ca in orice firma - privata sau de stat - problema securitatii este directa atributie a conducatorului, prin managerul de securitate (nici macar seful SRI nu este deasupra legii).
Conform documentului, directorul SRI nu mai controleaza, in fapt, decit un amarit de secretariat... Mai mult, dl. ambasador Maior ar trebui sa-si aduca aminte ca principala atributie a ambasadorului Negropronte, atunci cind a preluat functia de director al Comunitatii Informatiilor Nationale a SUA, a fost realizarea prioritatilor in alocarea resurselor financiare.

- din perspectiva functionalitatii, SRI ar trebui sa fie organizat in doua mari entitati: directia informatii si directia suport decizional (analiza, tehnic, logistic) care sa fie conduse doar de doi adjuncti (doar Romania are un puhoi de generali de patru stele in informatii si logistica!)
- daca se va mentine actualul "desen" atunci, distinsi idiologi, modificati titlul primului "pilon" (parca SRI ar fi Podul Prieteniei cu societatea civila, sustinut de "piloni") din "informatii, operatii, analiza si planificare" in "informatii, analiza, planificare si operatii", aceasta fiind logica "ciclului informatiilor" pe care orice spion amator o stie...

Vazind "produsele", se pare ori ca dl ambasador este "suntat" de profesionistii din structura, ori ca este precaut si nu doreste sa-si asume atributiile legale si firesti pentru a realiza un "management performant" al activitatii SRI! Ca orice diplomat de cariera se gindeste in termeni vizionari la evolutia sa profesionala...

In rezumat, dupa parcurgerea celor doua documente imi revine in minte una din concluziile comisiei comune permanente care a analizat evenimentele de la 11 septembrie 2001, referitor la comunitatea de informatii americane: A DAT DOVADA DE LIPSA DE IMAGINATIE !!!

Toate frumoase si bune, dar mai am doua nedumeriri:
1. Cind va incepe SRI sa respecte Parlamentul Romaniei si sa supuna dezbaterii Rapoartele de activitate pe anii 2006 si 2007?
2. Nu credeti ca ambitiile sunt cam mari organizind "Colegiul Superior pentru Securitatea Nationala" in locul "Colegiului Superior pentru Siguranta Nationala"? Daca va veti uita in "Doctrina privind informatiile pentru securitate" va veti regasi domeniul foarte clar definit: siguranta nationala ! Sau importul de cadre didactice din alte institutii va da dreptul la aceasta extensie? Putintica masura, dlor....




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.465 )