News Item: Ancheta privind spionarea telefonului cancelarului Merkel de către NSA a fost clasată
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 12 June 2015 - 13:55:38

Parchetul federal german a anunţat vineri clasarea, din lipsă de probe, a anchetei privind presupusa spionare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de către Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA), transmit AFP şi DPA, citând un comunicat oficial.



Acuzaţiile „nu au putut fi dovedite astfel încât să poată fi susţinute în cadrul unei proceduri în instanţă”, a precizat biroul procurorului general Harald Range.

Justiţia germană anunţase în iunie deschiderea unei anchete privitoare la fapte de spionaj şi activităţi în favoarea unui serviciu de informaţii al unui stat străin.

În vara lui 2013, Germania a fost şocată de dezvăluirile fostului consultant al NSA Edward Snowden referitoare la un vast sistem de monitorizare a conversaţiilor telefonice şi comunicaţiilor prin internet ale germanilor, inclusiv a telefonului mobil al cancelarului, timp de mai mulţi ani. Documentele făcute publice de Snowden sugerau că NSA a monitorizat încă din 2002 un telefon oferit Angelei Merkel de partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU). Ea a continuat să folosească telefonul pentru probleme de partid şi după ce a devenit cancelar, în 2005, chiar dacă a avut la dispoziţie şi un aparat securizat pus la dispoziţie de guvern.

Scandalul a aruncat o umbră asupra relaţiei foarte strânse cu SUA, cancelarul telefonându-i preşedintelui american Barack Obama pentru a-şi exprima protestul după dezvăluirile lui Snowden. „Spionajul între prieteni nu se face”, a declarat la vremea respectivă Angela Merkel.

Serviciile germane de informaţii nu au descoperit nicio dovadă de spionaj, iar fotocopiile documentelor NSA publicate de Snowden erau ambigue, procurorii indicând că nu au reuşit să obţină niciun ordin original al NSA privind eventuala spionare a cancelarului.

„Declaraţiile cunoscute ale lui Edward Snowden de până acum şi conţinutul documentelor publicate ce îi sunt atribuite nu oferă nicio dovadă că el personal a observat sau a avut cunoştinţă despre suspiciunea că telefonul mobil folosit de cancelar era spionat”, se mai arată în comunicat. O asigurare ulterioară din partea SUA că telefonul cancelarului Merkel 'nu mai era' monitorizat nu constituie o dovadă suficientă pentru trimiterea unui dosar penal în distanţă, mai spun procurorii.

În ce-l priveşte, preşedintele Obama a exclus viitoare operaţiuni de spionaj avându-l ca ţintă pe cancelar, lăsând astfel să se înţeleagă că acestea au avut loc în trecut, menţionează AFP.

Potrivit DPA, Parchetul din Karlsruhe a indicat însă că va continua ancheta privind alte situaţii de spionaj din partea SUA şi Marii Britanii împotriva Germaniei, reieşite din documentele făcute publice de Snowden.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4698 )