News Item: Un militar nord-coreean a dezertat în Coreea de Sud
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 15 June 2015 - 13:30:45

Un militar nord-coreean a dezertat tranzitând zona puternic militarizată dintre cele două Corei şi predându-se armatei sud-coreene, luni, relatează DPA, în pagina electronică.



„A trecut graniţa în Hwacheon, în provincia Gangwon, pe jos şi a ajuns la unul dintre posturile noastre de frontieră” în jurul orei 08.00 (02.00 ora României), a declarat un oficial din cadrul Ministerului Apărării, citat de agenţia Yonhap.

„Apoi şi-a exprima voinţa de a fugi din ţară”, a declarat el, sub acoperirea anonimatului. Bărbatul ar fi membru al forţelor armate şi pare adolescent, a adăugat el.

Sute de persoane fug în fiecare an din Coreea de Nord, afectată de sărăcie şi izolare, dar cei mai mulţi sunt civili şi traversează graniţa în China, pentru a ajunge în Coreea de Sud prin ţările din sud-estul continentului, sau, mai rar, pe mare, potrivit informaţiilor.

Aceasta este prima dezertare a unui militar din 2012.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4710 )