News Item: ISU Braşov, locul I la acordarea primului ajutor
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 15 June 2015 - 14:55:14

La concursul regional de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat ISU Braşov a câştigat locul întâi la acordarea primului ajutor calificat şi alături de echipa din Mureş, care a acumulat mai multe puncte per total, va reprezenta regiunea la competiţia naţională care va avea loc în toamnă.



Salvatorii au simulat intervenţii la două accidente de maşină. De fiecare dată echipele au intervenit atât pentru descarcerare cât şi pentru acordarea primului ajutor victimelor. În finală, echipele din cele cinci judeţe au luat-o de la capăt. Au intervenit pentru un accident în care a fost prinsă o persoană, iar apoi au acţionat pentru stingerea unui incendiu.

De fiecare dată intervenţia salvatorilor a fost una spectaculoasă. Şi chiar dacă incendiul nu a fost unul de mari proporţii, utilajele cu care s-a intervenit au atras atenţia

După ore întregi în care s-au străduit şi au arătat că sunt extrem de bine pregătiţi în ceea ce priveşte descarcerarea şi acordarea primului ajutor, salvatorii şi-au primit şi recompensele. Cei mai buni la descarcerare s-au dovedit a fi membrii echipei de intervenţie de la ISU Mureş. Ei au primit în total cinci premii, printre care şi locul întâi la descarcerare. Ceea ce îi trimite direct în marea finală naţională, din toamnă

Şi ISU Braşov a câştigat primul loc, la acordarea primului ajutor calificat, iar pompierii braşoveni au ajuns în finala naţioanlă. Şi spun ei, cel mai bun antrenament a fost munca de zi cu zi

Concursul a fost la a treia ediţie, iar marea finală se va desfăşura în toamnă, la Târgu Mureş, când se vor celebra şi 25 de ani de la înfiinţarea SMURD în România.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4714 )