Cinci milioane de cetăţeni stabiliţi pe alte meleaguri şi zeci de miliarde de dolari plasaţi în investiţii în afara ţării sunt motivele care îi fac pe liderii comunişti de la Beijing să îşi reconsidere poziţia în ceea ce priveşte neamestecul în treburile interne ale altor naţiuni.

China a condiţionat mai mereu acordarea împrumuturilor de încheierea unor contracte de lucrări pentru companiile sale de stat. Investiţii de acest gen se întrevăd din Sudanul de Sud, până în Yemen sau Pakistan, dar mai nou Beijingul se vede nevoit să intervină pentru a-şi proteja investiţiile, arată reporterii Bloomberg.

De la pasivitate la implicare agresivă

În 1955, premierul chinez Zhou Enlai avea să stabilească linia directoare a politicii externe a Chinei menţionând neamestecul în treburile interne ale altor state suverane.

Direcţia aceasta a fost urmată cu stricteţe până anul trecut, lucru ce i-a făcut pe chinezi să evite discret sprijinirea sancţiunilor internaţionale îndreptate împotriva Rusiei sau a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Politica Chinei a reflectat atât concentrarea pentru asigurarea stabilităţii interne, cât şi lipsa de interes a liderilor comunişti de la Beijing de a juca un rol activ în politica externă.

De altfel, postura de „urs Panda” adoptată de China în timpul crizelor internaţionale recente l-au făcut pe preşedintele Obama să afirme că oficialii de la Beijing se comportă ca o gaşcă de petrecăreţi, în timp ce alţii duc greul securităţii globale.

Acum însă, lansarea proiectului „Drumul Mătăsii” şi creşterea cifrei investiţiilor realizate peste graniţa la aproape 108 miliarde de dolari îi fac pe oficialii de la Beijing să cântărească situaţia cu mai multă atenţie.

Se observă deja o abordare proactiva in protejarea intereselor si a securitatii populatiei, insa aceasta evolutie nu este lipsita de riscuri, dupa cum evalueaza analistii.

"O sa fie un problema foarte mare din acest punct de vedere. Daca ne vom confrunta cu o renuntare totala la vechea politica externa vom avea un adevarat balamuc in regiune. În celălalt caz, am putea vedea o evoluţie graduală în asumarea noilor sarcini de securitate, în care Chinei i se va face loc pentru a-şi expune puterea, dar i se vor trasa şi anumite responsabilităţi”, explică Kerry Brown, directorul Centrului de Studii Chineze din Sidney.

Implicarea masivă a Chinei în diverse investiţii la nivel global este acum însoţită de o expansiune din punct de vedere militar, ca parte a proiecţiei influenţei sale.

Este o situaţie nouă şi de-a dreptul provocatoare pentru politicienii americani care încă nu au decis dacă ar trebui să le ofere chinezilor un scaun la masa puterilor globale sau ar trebui să îi izoleze cât mai rapid.

În acelaşi timp, liderii de la Beijing sunt puşi în faţa unor situaţii inedite, aproape tabu, fiind nevoiţi să îşi extindă sfera de influenţă prin discuţii private cu alţi lideri de stat.

Rol activ

Deja preşedintele Xi Jinping s-a întâlnit pe 11 iunie, în Beijing, cu liderul mişcării de opoziţie din Myanmar, Aung San Suu Kyi, promiţându-i acestuia sprijinul său în alegerile programate pentru luna noiembrie.

Anumite zvonuri acreditează ideea că Beijingul ar fi organizat şi câteva runde de negocieri de pace între guvernul din Afganistan şi liderii talibanilor, asumându-şi un rol din ce în ce mai activ ca factor de securitate în regiune.

Pe 9 iunie, China a solicitat încetarea ostilităţilor în Yemen printr-un apel al ambasadorului său către trimisul special al ONU în statul arab.

Cu ceva timp în urmă, fregatele militare ale marinei chineze interveniseră pentru a evacua din Yemen 629 de cetăţeni chinezi şi 279 de alţi refugiaţi.

Este pentru prima dată când forţele militare chineze intervin pentru evacuarea unor cetăţeni străini, iar diplomaţii consideră că intervenţia poate fi pusă pe seama noului rol la nivel global asumat de China.

„Protecţia cetăţenilor săi şi a investiţiilor de peste hotare, în special prin perspectiva derulării unor proiecte majore cum ar fi Drumul Mătăsii, este în măsură să determine pe termen lung transformarea Chinei într-o mare putere. Modul în care China se va comporta, din acest punct de vedere, în diferite colţuri ale lumii ne va arăta şi adevărul despre capacităţile Beijingului de a obţine statutul de mare putere militară”, consideră Jonas Parello-Plesner, un diplomat danez cantonat la Washington.

Protecţie extinsă

Politica exodului chinezilor cu dor de ducă a fost iniţiată în 2002 de premierul Jiang Zemin. În acest moment, Parello-Plesner şi colegul său Mathieu Duchatel estimează că numărul chinezilor care au emigrat se ridică la aproape 5 milioane de persoane.

Cifra este de cinci ori mai mare decât cea emisă de autorităţile de la Beijing, dar s-ar putea să fie mai corectă decât statistica ţinută de chinezi.

„Sunt câteva ţări în care comunitatea chineză plecată să facă afaceri şi-a consolidat deja poziţia în piaţă. Cred că vom asista la o schimbare de strategie în ceea ce priveşte urmarea acestui model”, spune diplomatul danez.

Cu un număr atât de important de cetăţeni aflaţi la muncă peste hotare, rolul Armatei Populare de Eliberare din China în protecţia acestora se schimbă radical faţă de trecut.

Un prim mesaj de acest gen a fost făcut public în anuarul forţelor militare chineze din 2013.

„China nu va renunţa public la principiul neamestecului în afacerile interne ale altor state, dar vom asista la o creste a intensităţii cu care acesta este aplicat sau ignorat de Beijing”, crede Alexander Sullivan, membru al Centrului New American Security din Washington.

Până acum, China a jucat cu succes cartea intervenţiei militare pentru asigurarea stabilităţii în Sudanul de sud unde a plasat 700 de militari sub comanda ONU pentru a-şi proteja investiţiile în câmpurile petroliere din regiune.

Cea mai mare operaţiune de retragere a personalului civil aflat la muncă în afara ţării a fost efectuată în timpul războiului civil din Libia in 2011, când 35.000 de muncitori chinezi au fost retraşi peste noapte din ţara în momentul declanşării revoltei populare împotriva regimului Gaddafi.

Pakistan ar putea să fie următorul punct fierbinte de pe hartă unde China se va vedea nevoită să intervină pentru a-şi apăra investiţiile ce ar trebui să totalizeze 40 de miliarde de dolari.

Oficialii de la Islamabad au dat asigurări partenerilor chinezi că vor detasa în regiunea Balucistan peste 10.000 de soldaţi ca să menţină ordinea în zonă.

Traseul pe care investiţiile chineze îl urmează pe teritoriul pakistanez către portul Gwadar traversează câteva zone de conflict unde forţele rebele au făcut deja mii de victime în rândul populaţiei.

„Politica externă a Chinei îşi va asuma un rol mai mare în rezolvarea problemelor de securitate la nivel global. Drumul Mătăsii este, în esenţă, un proiect care atrage această schimbare de atitudine, dar nimeni nu poate spune în acest moment spre ce va evolua”, afirmă Pang Zhongying, decanul Institutului de Afaceri Internaţionale din Guangzhou.