News Item: Gratiere
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by ex-ad
Wednesday 15 October 2008 - 22:00:36

Asociatia Proiect SEMPER FIDELIS a depus astazi, 16 octombrie, la Palatul Cotroceni, un document cu urmatorul continut:


Domnule Presedinte,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ieri, 15 octombrie, menţinerea deciziei de condamnare a domnului general Victor Atanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare, sentinţa fiind definitivă. Generalul Stănculescu are 80 de ani.

Dacă Dumneavoastră sînteţi astăzi Preşedintele României, dacă Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS există şi luptă liber pentru şi în numele onoarei, dreptăţii şi demnităţii militare, dacă avem o Constitutie în care se vorbeşte răspicat despre drepturile şi libertăţile românilor, toate acestea au fost posibile pentru că în iarna de sînge a anului 1989 umanismul şi luciditatea generalului Victor Atanasie Stanculescu ne-au salvat de la măcel organizat.

Cunoaşteţi, poate, mai bine decît noi, dimensiunile binelui şi răului din negura acelui sfîrşit de an care ne-a zvîrlit într-o democraţie din care încă mai încercăm să înţelegem şi aplicăm cîte ceva. Iată de ce, Domnule Preşedinte, vă rugăm să luaţi în considerare faptul că, alături de adevărul istoric,

adîncul respect de care se bucură generalul Victor Atanasie Stănculescu în rîndurile Armatei,
sfinţenia profund patriotică de care a dat dovada în toţi aceşti ani refuzînd să arunce ţara în haos cu întreg adevărul despre Revoluţie doar pentru a se salva pe sine însuşi,
demnitatea cu care, în cercul de foc al presiunii unui public intoxicat şi avid de răstigniri, şi-a ţinut coloana dreaptă şi fruntea ridicată,


vă îndreptăţesc să reparaţi o decizie halucinantă, dată de o justiţie înecată în puroiul infecţiilor de interese şi influenţe care distrug ţara, acordînd Graţiere Prezidenţială nu unui bătrân de 80 de ani, ci unui legendar general al Armatei Române.

Gestul dumneavoastră poate oferi tuturor militarilor încrederea că executarea unui ordin astăzi nu poate duce la execuţia executantului miine.
Gestul dumneavoastră poate oferi familiilor celor decedaţi la Revolutie garanţia că adevărul nu poate fi îngropat prin spînzurarea în piaţa publică a unui Acar Păun, în timp ce adevăraţii vinovaţi grohăie ghiolbăneşte sub maldărul de averi şi scaune publice acumulate în aproape două decenii de poleială capitalistă.
Nu în ultimul rînd, gestul dumneavoastră îşi va găsi, cu siguranţă, locul binemeritat în istoria unei naţiuni care are dreptul şi mai are încă puterea de a privi în viitor cu speranţă, conştiinţă, cinste şi demnitate.


Cu încredere deplină în inima, principiile şi raţiunea dumneavoastră,
Vă mulţumim, Domnule Preşedinte.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.476 )