News Item: Vilnius: Tot mai mulţi cetăţeni lituanieni sunt recrutaţi de servicii secrete străine
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 19 June 2015 - 11:29:06

Tentativele serviciilor secrete străine de recrutare a cetăţenilor lituanieni, precum şi incidentele de spionaj cibernetic s-au intensificat în ultima perioadă, afirmă directorul general al serviciilor secrete lituaniene, Darius Jauniškis, citat de site-ul Delfi.lt.



„Ne confruntăm cu un număr mare de încercări de recrutare a cetăţenilor noştri şi cele mai multe ţinte sunt persoanele care călătoresc în Rusia sau Belarus şi care, să fiu direct, sunt terorizate în aceste ţări în unele cazuri. De asemenea, spionajul cibernetic ia amploare”, a afirmat Jaunişkis, joi, în timpul unui discurs susţinut în Parlament (Seimas) pe tema problemelor de securitate naţională.

El a solicitat alocarea de fonduri pentru serviciile secrete naţionale.

„Ca fost militar, pot să spun că este foarte important să luăm măsuri de precauţie, dar orice armată sau orice persoană, dacă nu vede sau nu cunoaşte nimic, poate fi vulnerabilă. Dar instituţiile care se ocupă de securitatea ţării sunt cele care pot descoperi şi preveni planurile inamicilor, pregătind ţara pentru apărare. Aş vrea să se acorde mai multă atenţie acestor instituţii, mărind fondurile alocate acestora”, a declarat Jaunişkis.

Comisia pentru Apărare şi Securitate Naţională din cadrul Parlamentului lituanian a solicitat, de asemenea, alocarea mai multor fonduri Departamentului de servicii secrete (VSD), al cărui buget pe anul în curs nu a crescut, rămânând la valoarea de anul trecut, de 23,6 milioane de euro.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4765 )