News Item: Prima armata privata
(Category: PRESA)
Posted by ex-ad
Saturday 01 April 2006 - 13:26:49

Evenimentul Zilei, 1 aprilie, Jacqueline Prager

O firma americana ofera brigazi de mercenari pentru linia intai.

Vreti sa purtati un razboi? Nicio problema! Este suficient sa faceti o solicitare in acest sens si sa dispuneti de banii indicati pe lista de preturi a companiei americane Blackwater, care a anuntat saptamana aceasta ca este in masura sa lupte in conflicte, la nivel de brigada, in orice parte a lumii, relateaza ziarul italian "La Stampa", citat de Rompres. Anuntul care schimba lumea soldatilor "amatori" a fost facut luni, 27 martie, la Amman, de catre Cofer Black, fost sef al Departamentului antiterorism din cadrul CIA, actualmente vicepresedinte al Blackwater USA, cea mai mare companie mondiala specializata in securitate.Blackwater.png

Prezent in capitala iordaniana la "Special Operations Forces Exhibition", un gen de targ al mercenarilor, Black a explicat ca firma sa a creat o adevarata armata privata, care poate interveni in orice parte a lumii, cu un preaviz minim.

De la bodyguarzi la batalioane

Fenomenul armatelor de mercenari a luat amploare la sfarsitul Razboiului Rece, moment in care aproape toate tarile si-au redus fortele armate, trimitand in somaj numerosi soldati. In acelasi timp, au aparut diferite conflicte, din Balcani si pana in Africa, iar atentatul din 11 septembrie 2001 le-a adaugat amenintarea terorista. Marile companii multinationale si guverne s-au trezit in situatia de a fi nevoite sa se apere, iar acest lucru a deschis spatii enorme mercenarilor.

Erik Prince, un fost membru al diviziilor speciale ale marinei americane Navy Seal, a inteles ca era pe cale sa se nasca un nou business, iar in 1997 a fondat Blackwater. La inceput, furniza mai ales garzi de corp, dar data de 11 septembrie 2001 a schimbat totul. Acum, compania sa are un centru de antrenament de 970 de hectare, la Moyock, in Carolina de Nord, unde au fost pregatiti peste 50.000 de soldati si politisti. Blackwater asigura instructie de personal sau interventie directa. In primul caz, antreneaza pentru aparare militari, agenti, garzi de corp si civili. Un curs de baza privind utilizarea pistolului costa circa 1.000 de dolari si la el se poate inscrie oricine. In al doilea caz, Blackwater furnizeaza soldati proprii pentru a desfasura orice fel de operatiune.

4.000 de oameni gata de lupta in cateva zile

"Pentru moment - a explicat purtatorul de cuvant Chris Taylor - avem circa 400 de angajati permanenti si o banca de date de 6.000 de persoane, pe care le putem angaja in orice moment. Suntem in masura sa mobilizam 4.000 de oameni, in termen de cateva zile, si de aceea Cofer Black a afirmat ca putem lupta in orice conflict, cel putin la nivel de brigada".

In prezent, Blackwater este angajata in circa 15 tari. In Irak a asigurat securitatea fostului guvernator american Paul Bremer; in Afganistan, compania antreneaza fortele antidrog ale ministerului de interne; in Azerbaidjan a creat comandoul de protejare a porturilor, iar in Grecia a asigurat securitatea Olimpiadei din 2004.

Taylor a avertizat insa ca nu oricine poate sa apeleze la ei. "Lucram numai pentru guverne si institutii care apara democratia si libertatea, cu aprobarea Departamentului de Stat. ONU, NATO si tarile aliate o pot face, dar daca ne solicita Iranul, nici macar nu raspundem."



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.48 )