26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional – prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, ziua este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe, manifestări cultural-educative, cu caracter evocator/ştiinţific, consacrate istoriei României, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne…

În 1834, atunci când Principatele Române au început să se dezvolte, când conştiinţa naţională reclama unitatea şi libertatea, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut – de la otomani – învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”…

Ce poate fi considerat începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc? Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc…

Mărturia potrivit căreia arborarea tricolorului, ca drapel al Principatelor, de către francmasonul Jean Alexandre Vaillant (chemat şi stabilit în Muntenia/1830, profesor şi director al „Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti/1831-1834), este, poate, cea mai veche atestare documentară a faptului de semnificaţie; tricolorul ar fi fluturat, pentru prima dată, în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic, din judeţul Prahova)…

Tricolorul românesc era cunoscut, încă din deceniul IV al secolului XIX, drept simbol naţional (cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa)…

În timpul revoluţiei burghezo-democratice (1848-1849), tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii – în prima zi (14/26 iunie) a victoriei, când s-a produs abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional…

Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românescă, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionată lozinca: „Frăţia”: „Dreptate-Frăţie” şi dându-i denumirea de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul „Filaretului” din Bucureşti, în 15 iunie 1848 s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, a fost înălţată „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române…

Potrivit altei ipoteze, tricolorul se impune ca drapel naţional in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fîşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie să fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene…

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul /roşu, galben şi albastru/ să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori – împărţite, în mod egal, reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra 3 este numărul perfect[1]…

[1] În afara României, există alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia, Belgia.