News Item: SUA încep dislocarea armamentului greu în estul Europei
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 30 June 2015 - 00:06:36

Oficialii Statelor Unite au început să dezvăluie ce contingente militare vor disloca în estul Europei, în cadrul măsurilor de reasigurare pe Flancul Estic al NATO.



În Bulgaria, SUA vor trimite 155 de militari din Infanteria Marină, cu patru tancuri M1 Abrams, şase maşini uşor blindate şi trei piese de artilerie tip Howitzer.

Infanteriştii marini americani se vor roti în Bulgaria în serii de câte şase luni. Perioada totală de staţionare a lor în Bulgaria va fi de 18 luni, începând din septembrie 2015.

Anunţul referitor la Bulgaria a fost lansat de generalul de brigadă Norman Cooling, comandant adjunct al Infanteriei Marine a SUA din Europa şi Africa.

Militarii şi armamentul american din Bulgaria vor staţiona în zona poligonului Novo Selo şi vor face parte din Operaţiunea Black Sea Rotational Force (BSRF), desfăşurată de SUA.

Tot din BSRF fac parte şi trupele americane staţionate în România, la Mihail Kogălniceanu. Şi acestea urmează a fi suplimentate. Generalul Norman Cooling a precizat că infanteriştii marini ai SUA se vor antrena , pe parcursul a 18 luni, împreună cu militari din Bulgaria, din România şi din alte ţări est – europene. Şi în România, infanteriştii marini americani se vor roti din şase în şase luni.

Generalul american nu a precizat ce tip sau de cantităţi de armament greu vor fi aduse de SUA în România.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4830 )