News Item: Statele baltice doresc o prezenţă NATO permanentă în regiune
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 06 July 2015 - 14:41:04

NATO le-a promis statelor baltice să efectueze frecvent exerciţii militare în regiune, dar totuşi nu a oferit un răspuns la cererea lor pentru o prezenţă militară permanentă pe teritoriile lor, au indicat miercuri responsabili lituanieni, citaţi de AFP.



La jumătatea lunii mai, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării lituanian a anunţat că cele trei state baltice vor adresa Alianţei Nord-Atlantice o cerere comună pentru o „prezenţă permanentă, prin rotaţie, de forţe NATO”, ca „măsură de descurajare, având în vedere situaţia securităţii din regiune”, aluzie la rolul Rusiei în conflictul din Ucraina.

„Vrem o unitate de dimensiunea unei brigăzi, pentru ca fiecare ţară baltică să aibă câte un battalion”, a mai spus atunci sursa citată, fără a face referire la efectivele acestei unităţi, o estimare indicând însă aproximativ 3.000 de militari.

Cererea a fost primită cu rezerve de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

În prezent, în Lituania se află peste 600 de militari din SUA, Germania, Norvegia, Portugalia şi Italia, ce participă la manevre militare, iar o misiune a NATO asigură supravegherea spaţiului aerian al ţărilor baltice.

Luna trecută, SUA au anunţat amplasarea preventivă de armament greu, inclusiv tancuri, în ţările baltice, România, Bulgaria şi Polonia.

Unii membri europeni ai NATO, inclusiv Germania, manifestă rezerve faţă de o prezenţă militară permanentă în zona baltică, invocând faptul că această prezenţă ar fi contrară Actului Fondator semnat de NATO şi Rusia în 1997.

Republicile baltice, anexate de Uniunea Sovietică în 1940, au redevenit independente în 1991 şi au aderat la Uniunea Europeană şi la NATO în 2004.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4850 )