News Item: Bulgaria vrea să revitalizeze avioanele de luptă MiG 29
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 07 July 2015 - 14:21:20


Foto: wikipedia.org


Ministerul Apărării de la Sofia lucrează la finalizarea contractului dintre Bulgaria şi Polonia, pe tema revitalizării avioanelor MiG 29 ale Bulgariei.



Potrivit agenţiei Novinite, documentul aflat în pregătire se referă la prelungirea resursei de zbor pentru şase aeronave de luptă MiG 29. Contractul anterior privind mentenanţa acestora, încheiat între Rusia (producătorul avioanelor) şi Bulgaria expiră în septembrie 2015.

Rusia ceruse Bulgariei 45 de milioane de dolari, pentru mentenanţa a 15 aeronave

Ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nencev, anunţase deja că nu va prelungi contractul cu Rusia, întrucât este prea scump. Rusia ar fi cerut Bulgariei 45 de milioane de dolari pentru mentenanţa a 15 aeronave MiG 29, până în anul 2019.

Contractul cu Polonia a fost considerat mai favorabil de partea bulgară.

Pe de altă parte, ministrul Nencev avertizase că Bulgaria este ţara din NATO cu cea mai mare dependenţă militară de Federaţia Rusă: 90%, precizează Novinite.

Ministerul Apărării de la Sofia a anunţat acum câteva zile că va începe şi negocierile pentru a cumpăra avioane F-16, second hand, de la o ţară din Europa Occidentală, fără a exclude însă varianta unor avioane F-16 noi.

Până la cumpărarea avioanelor F-16, Bulgaria ar urma să-şi protejeze spaţiul aerian cu avioane MiG 29, susţinute de aeronave americane sau din alte ţări NATO.

România deţine şi ea avioane MiG 29, dar ele nu mai sunt funcţionale, întrucât le-a expirat resursa de zbor. Avioanele MiG 29 ale României, iniţial mai performante decât MiG 21 (înainte de modernizarea MiG 21), sunt acum staţionate pe aerodromul Kogălniceanu.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4864 )