În timp ce ochii Occidentului sunt aţintiţi asupra Greciei, o nouă criză ia proporţii în celălalt colţ al lumii.

În unele grupuri restrânse analiştii au botezat deja prăbuşirea burselor chineze „China 1929”, o trimitere la prăbuşirea burselor care a precedat Marea Criza Economică din Statele Unite de la începutul secolului trecut.

În orice perioadă normală, o prăbuşire de 30 de procente a pieţei de capital din China, echivalentă cu producţia economică a Marii Britanii din 2014, ar fi ţinut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă, arată cotidianul „The Telegraph”.

Tranzacţii suspendate

Grecii au reuşit să fure perspectiva publicului asupra evenimentelor globale, cu interminabila lor serie de negocieri şi lamentări asupra datoriilor înregistrate de ţară.

China se prezintă însă mult mai înspăimântător pentru analişti. Bursele din China s-au prăbuşit după un an în care au înregistrat o creştere fenomenală, aproape o dublare a valorii acţiunilor tranzacţionate pe piaţa de capital.

Intervenţiile guvernului de la Beijing pentru a limita panica investitorilor, chiar şi lipsite de succes, ar fi fost de asemenea un motiv de comentarii aprinse între economişti.

Până acum, 940 de companii, aproape 40% din cele prezente pe piaţa bursieră din China, au anunţat suspendarea tranzacţiilor.

Paralela făcută între situaţia de acum din China şi criza din 1929 este stranie şi neliniştitoare.

Marcate de un deceniu de creştere economică nestăvilita, crearea bunăstării şi încurajarea consumului în exces, ambele economii - cea din America anului 1929 şi cea din China de astăzi - par să fi atins un stadiu asemănător de dezvoltare.

Ambele boom-uri financiare par să fi fost rezultatul sistemelor de împrumuturi rapide. Banii împrumutaţi şi investiţiile la limită au avut în ambele cazuri un rol determinant în stimularea excesului speculativ.

Asemănări tulburătoare

Este adevărat că balonul de săpun umflat pe piaţa de capital din China are o vechime de numai un an, în timp ce în America anilor '20 acesta a fost întreţinut mult mai mult timp, dar similitudinile întâlnite în cele două cazuri se dovedesc tulburătoare.

În ultimul an dinaintea crahului din SUA, preţurile acţiunilor au crescut cu 50%. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre evoluţia înregistrată pe bursa din Shanghai.

Dând jos valoarea dobânzilor mici din China, se observă că indicele Shanghai Composite a urcat până la cer, făcând evoluţia bursei din New York în 1929 să pară chiar modestă.

Ca şi cu 9 decenii în urmă, în SUA, bula creată pe bursa din China a evoluat în paralel cu una dezvoltată în sectorul imobiliar.

Inclusiv peisajul macroeconomic prezintă similarităţi surprinzătoare. Înainte de Marea Criză, ca şi acum în China, populaţia rurală părăsea satele pentru a emigra în oraşe în căutarea unei vieţi mai prospere.

America anilor '20 a fost dominată de investiţii masive în producţia de oţel, în noi tehnologii, precum radioul sau industria auto. Aceeaşi frenezie a dominat industria chineză din ultimele decenii.

În doar câteva decenii, China a înregistrat o dezvoltare economică neatinsă de vreun alt stat înaintea sa generând o supraproducţie pe care nici economia globală, nemaivorbind de piaţa locală, nu o putea absorbi.

Semne de încetinire în avântul economiei chineze se întrevăd deja, la fel ca şi efectul acestei decelerări: o scadere dramatică a preţului materiilor prime şi un dezechilibru în evoluţia comerţului la nivel global.

Sunt, desigur, şi deosebiri majore între cele două sisteme. În primul rând, economia Chinei este una centralizată, aflată sub controlul statului, care până acum a reuşit să sfideze în câteva rânduri regulile de bază ale economiei.

Mulţi analişti susţin că, în acest caz, efectul unui crah pe piaţa chineză s-ar limita la cel avut de criza din 2007-2008, când indicele Shanghai Composite a coborât, de asemenea, cu 30 de procente.

Cu toate acestea, după o serie masivă de stimuli fiscali şi monetari injectaţi în economia globală, aceasta abia şi-a revenit.

Situaţie necontrolabilă

Este greu de crezut că elita tehnocratică a Chinei ţine atât de bine lucrurile sub control.

Măsurile luate în weekend de autorităţile de la Beijing pentru a domoli spaima investitorilor nu diferă cu mult de cele aplicate fără succces în 1929.

Singura diferenţă ar fi că de data aceasta sunt bani publici în joc, în locul capitalului privat.

Pe de altă parte, China nu poate limita de fiecare dată pericolele ivite pe piaţă prin crearea altora. A început cu o goană după aur, ducând apoi la o creştere fără egal a cererii de locuinţe şi a culminat cu o infuzie masivă în piaţa de capital.

Autorităţile au încurajat frenezia jucătorilor la bursă sperând că aceasta va încuraja o trecere de la creşterea gradului de îndatorare la dezvoltarea capitalurilor proprii de finanţare, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat şi nici nu prea are şanse de a se transforma în realitate acum.

Dacă aceasta situaţie se va dovedi un cataclism economic, rămâne încă de văzut. Economiştii din băncile centrale au mai învăţat câteva trucuri de la criza din 1929 şi până acum.

În primul rând, nu prăbuşirea bursei este pericolul cel mai mare, ci colapsul sistemului bancar care se produce imediat după.

Este greu de crezut, totuşi, că Beijingul are un control atât de mare asupra sectorului bancar din China, în special asupra celui din umbră.

Descoperind că modelul de creştere economică bazată pe export şi-a atins limitele şi în încercarea de a limita efectele dezastrului ce se prefigurează, preşedintele Xi Jinping a anunţat că intenţionează să stimuleze consumul intern. Încercarea cere automat şi iniţierea unor reforme pentru liberalizarea pieţei.

Problema este ca o piaţă liberă este prin definiţie necontrolabilă, iar liderii chinezi sunt pe punctul de a afla că o recesiune nu vine niciodată singură.