News Item: Atac informatic în SUA: 21,5 milioane de persoane afectate
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 10 July 2015 - 13:03:23

Hackerii care au intrat într-o bază de date a funcţionarilor americani au piratat informaţii aparţinând unui număr de aproximativ 21,5 milioane de persoane, inclusiv soţii sau copii ale acestor angajaţi, a anunţat joi guvernul SUA, potrivit AFP.



Printre persoanele afectate, 19,7 milioane sunt angajaţi supuşi unei verificări a antecedentelor lor, în special judiciare, din partea guvernului.

Orice persoană care a fost supusă unei verificări a antecedentelor sale, începând din anul 2000, a fost „foarte probabil” afectată de această piraterie, subliniază Biroul de Management al Personalului într-un comunicat.

Agenţia guvernamentală adaugă însă că ea nu dispune „în acest stadiu de nici o informaţie” care să-i permită să afirme că aceste informaţii au fost răspândite sau utilizate în scopuri frauduloase.

Guvernul american precizează că este vorba de un incident „distinct dar legat” de cel anunţat la începutul lunii iunie care a afectat datele a patru milioane de angajaţi federali.

Mai multe mijloace media americane au scris la acea dată că în spatele acestui act de piraterie informatică s-ar afla China, dar guvernul american a refuzat categoric să se exprime pe acest subiect, iar Beijingul a denunţat acuzaţiile, considerându-le „iresponsabile şi fără fundament”.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4887 )