Un articol de Ioan Stanomir


În urmă cu şaptezeci şi cinci de ani, în primăvara lui 1940, Uniunea Sovietică aplica, minuţios, proiectul de lichidare al elitei poloneze. Execuţiile de la Katyn erau punctul final al efortului genocidar ce debuta o dată cu împărţirea Poloniei între cei doi parteneri totalitari. Gropile comune în care se află rămăşiţele celor peste douăzeci de mii de ofiţeri polonezi sunt monumentul inchinat acestei voinţe sovietice de a şterge, fizic şi simbolic,identitatea unei naţiuni duşmane, Polonia.

Katyn este consecinţa, dialectică, a actului semnat la 23 august 1939. Solidaritatea de arme şi complementaritea ideologică consfinţite prin Pactul Ribbentrop Molotov consacrau supremaţia viziunii exterminaţioniste ce reprezenta temelia ambelor dictaturi. Ocupaţia teritoriului polonez nu era decât prima etapă în acest proces de remodelare socială şi etnică. Statul Polonez, cel împotriva căruia Rusia lui Lenin purtase cel mai important război în debutul anilor 20,urma să fie laboratorul de experimentare a unei politici întemeiate de utilizarea deliberată a violenţei de stat.

Crimele de la Katyn ilustrează suprapunerea, în cazul Uniunii Sovietice,a celor două pulsiuni ideologice ce motivează teroarea în veacul trecut. Ofiţerii prizonieri sunt victima unui dublu stigmat. Ei sunt, pe de o parte, suspecţi în măsura în care reprezintă acele clase sociale împotriva cărora marxism- leninismul îşi mobilizează întreaga sa ură . Pe de altă parte, însăşi identitatea lor etnică îi condamnă la moarte, căci a fi polonez devine,în ordine stalinistă, o vină în sine, imposibil de răscumpărat. În acest mecanism, ce reuneşte determinarea socială şi cea naţională, sunt prinse victimele de la Katyn. În acest ultim punct, al determinării de a lichida un grup modelat de o amprentă etnică comună, crimele de la Katyn sunt un genocid, în sensul Convenţiei de la 1948. Din perspectiva celuilalt versant, marxist, Katyn este prelungirea , organică, a purificărilor staliniste.

Gropile comune, umplute de sovietici şi descoperite, trei ani mai târziu, de foştii lor aliaţi nazişti, sunt expresia acestui regim tragic de memorie ce apasă asupra Poloniei şi întregii Europe Centrale. Niciodată recunoscute de statul sovietic, crimele de la Katyn sunt situate pe această hartă a atrocităţilor comise în impunitate. Spectrele de la Katyn vor continua să bântuie, fără ca liniştea lor să fie atinsă. Arhitecţii acestei orori sunt cei pe care umanitatea îi va aureola cu nimbul de eliberatori, la 1945. Efigia Generalissimului, a cărui semnătură se regăseşte pe dispoziţiile ce decid soarta ofiţerilor polonezi, va fi venerată de protectoratul polonez, pe care URSS îl va întemeia,după strivirea revoltei de la Varşovia.

Căci între Katyn şi înfrângerea insurecţiei de la Varşovia, în toamna lui 1944,linia de continuitate este una însângerată. Operaţiunea de barbarie nazistă, ce reduce capitala Poloniei la un morman de ruine, este ultimul gest de solidaritate complice din relaţia ce a unit cele două imperii totalitare. Prin refuzul de a asista rezistenţa poloneză, Uniunea Sovietică a fost aliatul indirect ce a permis Germaniei lui Hitler să împlinească opera ei de distrugere sălbatică. Elita poloneză anti-comunistă era supusă aceluiaşi asalt fatal. Republica Populară se întemeia pe această victorie germană de la 1944.

Katyn nu este o dată anodină, ce poate fi exilată în pagini prăfuite de manual istoric.Katyn este un simbol care închide în sine suferinţa nu doar a Poloniei, ci a unei întregi Europe Centrale şi de Răsărit. În clipele în care Rusia lui Putin îmbracă hlamida stalinistă, victimelor de la Katyn le este răpită, încă o dată, demnitatea lor. Departe de a fi reflexul unei rusofobii maniacale, evocarea umbrelor de la Katyn este maniera de a rămâne fideli ideii de demnitate a indivizilor şi a naţiunilor. Genealogia imperială a Rusiei de astăzi este incompatibilă cu valorile care ne definesc. Alianţa dintre tiranii, spre a strivi popoare şi retrasa graniţe, înseamnă sfârşitul libertăţii noastre. Este ceea ce trebuie să repetăm, fără a ezita şi fără a obosi, niciodată.

Pentru entuziaştii comunizanţi ca şi pentru cei ce admiră flamura pravoslavnică a lui Putin, crimele de la Katyn sunt un detaliu, o notă de subsol. Istoria merge înainte, trecând peste oseminte şi destine.Împotriva acestei orbiri vinovate, avem datoria de a ne aminti de Katyn, după şaptezeci şi cinci de ani.