News Item: România construieşte nave de luptă pentru Occident
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 21 July 2015 - 12:12:58

Ambasadorul Olandei la Bucuresti, Matthijs van Bonzel, se declară extrem de satisfăcut de navele de luptă produse în România pentru Olanda.



Vasele militare pentru Olanda sunt fabricate la şantierul naval din Galaţi.

Unul dintre vase este nava de patrulare Groningen, care execută misiuni în Marea Caraibilor. Excelenţa Sa Matthijs van Bonzel, ambasadorul Olandei, a anunţat pe Internet că a văzut această navă acum câteva zile, cu prilejul vizitei lui la baza maritimă olandeză din insula Curacao.

Nava Groningen a fost lansată la apă în România, dar este dotată şi cu echipament de fabricaţie occidentală, cum ar fi radarul produs de firma franceză Thales.

„Jumătate dintre navele noi de luptă ale Olandei sunt construite în România, la Galaţi”, precizează ambasadorul.

Compania Damen din Galaţi a livrat în ultimii ani patru nave militare pentru Olanda. Două dintre ele sunt nave de patrulare, iar una dintre ele este Groningen, dislocată la baza navală din Curacao.

Misiuni antipiraterie, antidrog şi de evacuare rapidă

Groningen are un deplasament de 3750 de tone, iar cea mai puternică armă de la bord este un tun super - rapid Oto Melara de calibrul 76 de milimetri. Nava poate lua la bord şi un elicopter.

Groningen este destinată să execute misiuni antipiraterie, de combatere a traficului de droguri, precum şi de evacuare rapidă.

Forţele Navale ale României, subordonate Ministerului Apărării, au în dotare nave mult mai vechi decât cele livrate de România pentru Olanda. Unele dintre ele – cum ar fi cele două fregate cumpărate din Marea Britanie - au fost parţial modernizate.

În schimb, Ministerul de Interne al României are în dotare nave de patrulare noi, dar acestea nu sunt produse în România.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.4943 )