Nikos Kazantzakis spune că inima omenească e un vas adânc, plin cu sânge, iar când e descoperit, toate umbrele neîmpăcate, însetate, pe care le-am cunoscut și le-am iubit, aleargă să bea și să învie, se înmulțesc în jurul nostru, întunecând zarea. Fac asta, pentru că știu că altă înviere nu există. Astăzi miile de morți din Decembrie 89 aleargă în fruntea tuturor cu pași mari, împingându-le pe toate celelalte umbre la o parte.

Haideți, dragi cititori, să ne deschidem inimile și să le dăm o picătură din sângele nostru, să facem tot ce putem ca ei să poată reveni la viață, să facem tot ce putem să mai trăiască acești oameni care au dat totul pentru noi.

Avem o datorie față de ei. Una singură. Să facem în așa fel încât nimeni, niciodată, să nu mai poată spune că au murit în zadar.