A fi militar nu înseamnă a fi un executor orb al ordinelor primite de la superiori. A fi militar nu înseamnă a fi o biluţă de muci pe care şefii o freacă între degete şi apoi o aruncă după cum au chef. A fi militar nu înseamnă a-ţi tîrî coloana vertebrală printre scuipaţii aruncaţi din gurile celor care, întîmplător şi temporar, ocupă o funcţie mai mare ca a ta. Şi deşi regulamentele sînt pline de articole în care se vorbeşte despre demnitate, despre onoare, despre netolerarea abuzurilor, majoritatea covîrşitoare a militarilor alege să le ignore. Fiindcă, în mintea acestora, poziţia ghiocel aduce automat şi primăvară.

Complet fals. Un abuz aduce după sine un alt abuz, şi un altul, şi un altul, transformînd structurile militare în insule dictatoriale, în care, de la cel mai mic şefuţ, pînă la şeful instituţiei, toţi fac după cum îi taie capul, ignorînd prevederile legale şi călcînd în picioare demnitatea şi onoarea uniformei, într-un lanţ al slabiciunilor urît mirositor, care sufocă dureros aceste structuri.

Există însă şi militari care aleg să nu tacă. Puţini. Şi tocmai fiincă sînt puţini, gibonii plantaţi în scaune de şefi au convingerea ca politica pumnului în gură e cea mai bună soluţie pentru eliminarea incomozilor şi pastrarea mizeriei sub preş. Ceea ce gibonii nu reuşesc să înţeleagă este faptul că cei care aleg să nu tacă o fac nu din teribilism, nici din cheguevarism, ci pentru că educaţia, convingerile şi principiile lor de viaţă sînt mai puternice decît sistemul care îi împinge zilnic, cu cinism şi batjocură, spre sclavie instituţională. Drept pentru care, un pumn în gură nu va face altceva decât să-i întărîte. Iar un om întărîtat poate oricînd deveni peste noapte un formator de opinii şi un exemplu pentru ceilalţi. În anul de graţie al erei informaţionale 2016, gibonii ar fi cazul să înţeleagă că pumnul în gură nu mai aduce tăcere şi chiar daca militarii încă n-au învăţat să strige, cu certitudine au învăţat să vorbească, fie şi numai sub umbrela anonimatului conferit de mijloacele de comunicare online.

Iar cînd vor învăţa să fie şi uniţi, domnia primatelor în structurile militarizate din sistemul naţional de securitate se va încheia.

Semperfidelis a fost şi va rămîne oaza digitală în care miliarii pot vorbi liber, avînd garanţia protecţiei statutului lor de utilizatori anonimi. Avem legile de partea noastră, avem Constituţia de partea noastră, avem dreptatea de partea noastră. Dacă democratizarea instituţiilor militare înseamnă fix-pix pentru gibonii cu epoleti, noi toţi, cei pe care un salariu de rahat nu ne-a transformat în pupători de cururi sau sclavi obedienţi, îi vom ajuta, cu generozitate, să înţeleagă.