News Item: Nordul Africii, principala zonă de provenienţă a combatanţilor jihadişti din Siria şi Irak
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 16 February 2016 - 08:11:11


Foto: cbc.ca


Cel puţin 1.500 de marocani ce sunt şi cetăţeni europeni şi au reşedinţa într-un stat din Uniunea Europeană s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic, scrie luni presa din Maroc, citată de agenţia EFE, după cum anunţă Agerpres.



Cifra a fost anunţată la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul unui forum internaţional de securitate desfăşurat la Marrakech. Conform informaţiilor prezentate, dintre cei 1.500 circa 450 sunt cetăţeni francezi şi cel puţin 250 sunt olandezi. De altfel, din Franţa a plecat un contingent important de jihadişti care luptă în prezent alături de gruparea Statul Islamic în Siria şi Irak, numărul estimat al acestora fiind de circa 1.800.

Potrivit surselor participante la aceeaşi conferinţă, s-au alăturat jihadiştilor alţi circa 1.500 de marocani, dar care nu au dublă cetăţenie şi au reşedinţa stabilă în Maroc. Dintre aceştia, aproape o treime, circa 490, au murit în zona de conflict, iar alţi 290 au revenit în Maroc, unde se pare că au fost arestaţi.

Pe de altă parte, autorităţile de la Rabat au destructurat mai multe celule teroriste şi estimează că la ora actuală între 300 şi 500 de marocani intenţionează să plece în Siria sau Irak pentru a lupta alături de jihadişti. Dar aceste două ţări nu sunt singurele spre care se îndreaptă persoanele atrase de islamismul radical, unii marocani recrutaţi de jihadişti intrând în rândurile grupărilor acestora din Libia, Afganistan şi Mali.

Experţii participanţi la forumul de la Marrakech au mai atras atenţia asupra faptului că nordul Africii este principala zonă de provenienţă a combatanţilor jihadişti aflaţi în prezent în Siria şi Irak, iar în rândurile grupării Statul Islamic luptă islamişti proveniţi din 67 de ţări.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.5300 )