News Item: Activitatea specialiştilor criminalişti ai Poliţiei Române
(Category: COMUNICATE DE PRESĂ)
Posted by justme
Monday 29 February 2016 - 10:44:03


Foto: cuvantul-ortodox.ro


Pe parcursul anului 2015, sub coordonarea Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, criminaliştii din toată ţara au reuşit să realizeze aproape 30.000 de identificări de persoane şi obiecte, în cadrul a aproape 20.000 de dosare penale.



Anul trecut, specialiştii criminalişti din cadrul Poliţiei Române s-au deplasat în teren în peste 221.000 de cazuri şi au efectuat 126.400 de cercetări la faţa locului.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate peste 1.000.000 de urme şi au rămas în evidenţă pentru valorificare aproape 700.000 de urme papilare, biologice, înscrisuri, microurme sau alte genuri de urme.

Criminaliştii au reuşit să realizeze aproape 30.000 de identificări de persoane şi obiecte, în cadrul a aproape 20.000 de dosare penale.

Numărul identificărilor s-a menţinut faţă de anii precedenţi, deşi în cursul anului trecut au fost înregistrate mai puţine cauze penale ca în anii precedenţi, lucru ce demonstrează o creştere a calităţii muncii desfăşurate de criminalişti.

Pe baza expertizelor efectuate de criminalişti, au fost identificate aproape 6.000 de persoane, bănuite că au comis peste 4.600 de fapte de natură penală.

Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este Punct Naţional de Contact pentru schimbul automat de date genetice şi dactiloscopice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, conform Deciziilor Consiliului 2008/JAI/615 şi 616.

Prin Decizia Consiliului (2013/229/UE) din 14 mai 2013, România a fost declarată operaţională pentru schimbul automat de date dactiloscopice, conform Tratatului de la Prüm. prin aplicarea integrală a dispoziţiilor generale privind protecţia datelor din capitolul 6 din Decizia 2008/615/JAI şi poate primi şi furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 9.

De la cazurile cercetate în anul 2015 au fost examinate în sistemul AFIS 76.763 de urme papilare şi reexaminate un număr de 108.568 de urme, fiind identificate 9.095 de persoane bănuite în 8.578 de fapte.

De asemenea, au fost identificate sau recunoscute în baza de date IMAGETRAK 2.803 persoane, în cadrul a 2.104 cauze penale.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.5431 )