Actuala dispută din spațiul public românesc referitoare la interceptarea comunicațiilor electronice mi-a amintit de un articol din ediția tipărită a revistei The Economist din 23 ianuarie 2015.

Subiectul e unul extrem de spinos și sunt multe țări care se confruntă cu probleme asemănătoare celor cu care ne confruntăm noi.

Puține echilibre sunt, în lumea asta, atât de greu de menținut ca cel pe care îl implică conducerea unei agenții de informații. După fiecare atac terorist, votanții au cerut acțiune iar politicienii au răspuns prin sporirea spațiului de manevră al agențiilor de informații, două exemple notabile în acest sens fiind Patriot Act, emis de guvernul american în 2001, și instituirea stării de urgență în Franța după atacurile de anul trecut. Totuși, aceste puteri sporite acordate agențiilor de informații pot conduce, în situația în care activitatea respectivelor instituții nu este atent supravegheată, la distorsionarea sistemului politic, la limitarea libertății de exprimare și la influențarea justiției, iar când această extindere dincolo de limita legală este expusă publicului, așa cum a fost în cazul dezvăluirilor lui Edward Snowden despre National Security Agency (NSA), mulți își vor simți înșelată încrederea și vor cere readucerea la ordine a "oamenilor din umbră".

În acest context, nu e de mirare că sunt mulți ochi ațintiți către încercarea guvernului britanic de a reglementa cât mai exact activitatea agențiilor interne de informații. Proiectul de lege reglementează extrem de precis modul în care autoritatea britanică de interceptare a comunicațiilor electronice Government Communication Headquarters (GCHQ) LINK poate, cu un mandat, să infecteze cu softuri malițioase computere sau alte dispozitive de comunicare, să colecteze și să analizeze date și informații obținute nediscriminatoriu (cum ar fi bazele de date referitoare la apelurile telefonice sau activitatea pe internet) și să aibă acces la comunicări private. Dar fiindcă diavolul se ascunde în detalii, dacă detaliile acestei legi sunt stabilite corect, Marea Britanie ar putea furniza un model de echilibru perfect între securitate și libertate, în caz contrar, secole de libertate s-ar putea pierde.

Cel mai mare succes al acestui proiect de lege îl reprezintă restricțiile impuse puterii guvernului. Ea nu cere firmelor să scadă securitatea produselor vândute clienților lor, așa cum politicieni din câteva țări, inclusiv Marea Britanie, și-ar dori LINK . Dacă oamenii vor securitate când folosesc internetul, nu există alternativă pentru asta decât o criptare puternică. Agențiile de informații au alte posibilități să obțină date, inclusiv infectarea telefoanelor sau computerelor cu softuri malițioase.

În proiectul de lege e prevăzută și obligația firmelor care oferă servicii de comunicații să păstreze pentru un timp metadatele referitoare la apelurile telefonice și activitatea pe internet, acestea putând deveni, sub rezerva emiterii unui mandat, utile în investigații viitoare. E necesar ca agențiile de informații să poată avea acces la istoricul contactelor și mișcărilor unui suspect de terorism.

Fără îndoială că legea ar putea fi mai bună. Ea întărește capacitatea GCHQ de a supraveghea teroriștii, gangsterii și spionii, oferă și o modalitate de cenzură a deciziilor ministrului de interne, prin supunerea acestora analizei unor comisari judecători, dar în ultimă instanță, dacă lucrurile merg prost, responsabilitatea supremă e la politicieni și legea nu va funcționa decât dacă e bazată pe consens. Pentru acest motiv, e necesar ca cei care se tem că politicienii vor abuza de aceste puteri să primească garanții că nu se va întâmpla asta. În loc să fie numiți de prim-ministru, și implicit să fie la dispoziția acestuia, numirea și demiterea lor ar trebui să se facă prin votul Parlamentului. Pentru a evita „capturarea” lor, e necesar să fie numiți pe un singur mandat de o durată determinată. În plus, sistemul propus cere acestor comisari să decidă legalitatea și rezonabilitatea unui mandat de interceptare, fundamental același lucru ca în oricare alte decizii ale guvernului, dar natura specială a acestei activități și secretul sporit care trebuie păstrat înseamnă că acești comisari ar trebui să aibă puteri mult mai mari. Din lege lipsesc și garanții explicite pentru comunicarea dintre avocați și clienții lor.

Cel puțin la fel de important ca legea în sine e felul în care ea va fi pusă în aplicare. Solicitările GCHQ pot fi legale, dar dacă ele vor fi prea costisitoare sau prea intruzive, companiile vizate de unele prevederi vor părăsi pur și simplu Marea Brianie, mutându-se în alte țări.

Pentru toate aceste motive, alte țări ar trebui să urmărească cu atenție ce se întâmplă în Marea Britanie în acest domeniu.

LINK



Agenții de informații au nevoie de discreție iar publicul vrea intimitate, așadar crearea unui cadru legal de funcționare a serviciilor de informații și a agențiilor de securitate, care, inevitabil, pătrund în viața privată a oamenilor, e un proces extrem de complicat.

Legile britanice ale supravegherii electronice sunt anacronice. Concepute înainte de apariția internetului, ele oferă ministrului de interne o putere aproape nelimitată de a autoriza interceptarea și colectarea comunicațiilor electronice, precum și infectarea cu softuri malițioase a dispozitivelor de comunicare, această situație conducând la conflicte cu legislația europeană referitoare la protecția drepturilor omului și a datelor personale.

Până la explozia în spațiul public a dezvăluirilor fostului contractor NSA Edward Snowden, cei mai mulți oameni nu aveau nici cea mai vagă idee despre amploarea supravegherii electronice dezvoltată de către Government Communication Headquarters (GCHQ) precum și de legăturile extrem de strânse pe care această instituție le avea cu National Security Agency (NSA). Dezvăluirile lui Snowden i-au înfuriat pe apărătorii intimității digitale și, în egală măsură, au alarmat companiile producătoare de tehnologie, presați pe de o parte de cerințele guvernului iar pe de altă parte de așteptările clienților lor.

Proiectul de lege referitor la interceptarea comunicațiilor electronice intrat recent în dezbaterea Parlamentului încearcă să facă ordine în acest domeniu extrem de sensibil. El vine după eșecul unui alt proiect în urmă cu doi ani LINK . Actualul proiect de lege e în dezbaterea unei comisii formată din reprezentanți ai Camerei Lorzilor și ai Camerei Comunelor, cele două camere ale Parlamentului britanic, această comisie având 11 februarie drept termen de adoptare a unui aviz.
N.A. Știrea actualizată e că respectivul proiect a fost trimis în Camera Comunelor la 1 martie.

Criticile la adresa respectivului proiect de lege au erupt atât referitor la formă cât și la conținut. Unul dintre argumente a fost timpul mult prea scurt al dezbaterilor pentru una dintre cele mai importante legi din ultimii ani. S-a obiectat și referitor la unii termeni evazivi folosiți, precum „înregistrarea conexiunilor prin internet” care ar putea să însemne istoria completă a activității unei persoane pe internet, definiția acestui termen, precum și a altora precum „urgent”, „necesar”, „proporțional” urmând să fie făcută într-o metodologie de aplicare a legii, ce urmează să fie adoptată ulterior.

Faptul că GCHQ a avut multă vreme capabilitățile recent dezvăluite determină o parte a publicului să nu mai aibă încredere în această instituie. Colectarea nediscriminatorie de informații încalcă intimitatea, susțin aceștia. Există posibilitatea ca „oamenii din umbră” să compileze diverse baze de date la care au acces căutând diverse modele de comportament, trăgând concluzii doar pe baza diverselor deducții care se pot face de aici, fără ca cei vizați să se poată opune. Aceste date ar putea fi transferate către/extrase de către servicii de informații din alte țări, în special din America, pe baza lor aplicându-se apoi interdicția de zbor asupra unor persoane inocente. Musulmani britanici se plâng deja de costisitoare, umilitoare și inexplicabile interdicții de a zbura în America, survenite chiar înainte de îmbarcarea în avion, toate acestea bazându-se aparent pe comportamentul lor pe internet. LINK

Criticii acestui proiect sunt îngrijorați și de conflictul de legi care apare atunci când companiile străine care operează în Marea Britanie sunt obligate să pună la dispoziția guvernului britanic informații despre clienții lor, chiar dacă țările în care își au sediul interzic acest lucru în mod expres. Companii precum Google, Facebook și Apple au scris deja comisiei, subliniind acest pericol, deși au refuzat ca persoane din conducerea lor să fie audiate pentru a-și susține punctul de vedere.

Unele dintre aceste îngrijorări par a fi exagerate.Proiectul de lege nu mandatează crearea unei baze de date centralizată care să conțină toată activitatea unei persoane pe internet și nu va forța companiile producătoare de tehnologie să instaleze „back doors” în softurile lor de criptare pentru a îndeplini solicitările GCHQ. Cele mai multe softuri presupus criptate și care ar trebui să asigure intimitatea clienților lor permit deja vizibilitatea totală a profilului utilizatorului pentru aceste companii, în acest fel Google e capabil, spre exemplu, să furnizeze reclamă personalizată.

Legea permite GCHQ să solicite ajutor, dar când datele nu pot fi obținute fiindcă sunt protejate de un soft care nu poate fi „spart” există a doua opțiune, și anume instalarea pe dispozitivul vizat a unui soft malițios. Cinicii spun că producătorii de tehnologie se prefac că rezistă eroic solicitărilor guvernului, dar în spatele ușilor închise sunt bucuroși să coopereze cu acesta.

Presupusul conflict de legi este de asemenea supralicitat, GCHQ nu a forțat niciodată o companie să încalce legea altei țări, făcând aceasta ar risca să se pună într-o situație stânjenitoare, dar de departe cea mai mare îngrijorare a guvernului britanic o reprezintă conservarea capabilităților agenției, în pofida presiunilor din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg și a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strabourg, ale căror viziuni despre spionaj sunt legate mai degrabă de memoria europeană a diverselor regimuri totalitare decât de tradiția regalității și a imperiului britanic.

Pentru toate aceste motive, proiectul de lege introduce un concept nou. Dispozițiile ministrului de interne vor fi supuse cenzurii unor comisari judecători, care le vor aviza spre legalitate și rezonabilitate. Crearea instituției acestor comisari a fost recomandată într-un raport anul trecut de către David Anderson, un avocat care supraveghează independent legislația antiterorism LINK . „Oamenii din umbră” nu au avut nimic de obiectat. Mai mult, legea prevede că și activitatea lor anterioară va fi verificată de acești comisari, acest lucru conducând la o creștere a credibilității GCHQ în ochii opiniei publice interne și internaționale. Comisia dezbate acum modalitatea de angajare, de promovare și de demitere a acestor comisari.

Există, de asemenea, o puternică presiune din partea avocaților și a activiștilor pentru libertatea presei: comunicarea dintre avocați și clienții lor trebuie să se bucure de o protecție juridică care să o facă absolut inviolabilă iar jurnaliștii de investigații vor să-și protejeze sursele, mai ales în anchete care vizează politicieni sau servicii de informații, și proiectul de lege nu oferă suficiente garanții în acest sens.

O altă problemă o reprezintă prevederea din lege care cere furnizorilor de servicii de comunicare să păstreze metadatele referitoare la clienții lor. E neclar ce înseamnă asta în practică și cât de intruzivă în viață privată e această prevedere, care sunt costurile ei, și în ultimă instanță, dat fiind felurile extrem de diferite în care oamenii folosesc internetul, cât de funcțională va fi.

Cea mai mare îngrijorare însă, nu este capacitatea serviciilor de informații de a obține date și informații despre public, ci felul în care acestea sunt folosite. Sunt voci care afirmă că serviciile de informații au devenit atotputernice, înșelând vigilența publicului și a politicienilor puși să le controleze, făcând lobby intereselor lor prin agenții din mass-media. Temeri de acest gen nu sunt deloc neîntemeiate. Comisia de supraveghere a activității serviciilor de informații a fost extrem de surprinsă și deranjată de o serie de articole din revista Times, după ce GCHQ a permis reporterilor ei accesul în sediul ei central din Cheltenham, un fapt fără precedent până acum.
LINK LINK

În ciuda tuturor acestor semne de întrebare, nimeni nu are nici o dovadă că GCHQ a acționat ilegal în cadrul sistemului existent. Cei mai mulți britanici și cei mai mulți politicieni britanici cred că "oamenii din umbră" fac o treabă bună, și, asaltați de o mulţime de cazuri de terorism, criminalitate, pedofilie și spionaj, își doresc un cadru legal cât mai precis în care să își desfășoare activitatea.