News Item: Unde nu-i cap, vai de servicii
(Category: PAREREA MEA)
Posted by colonelul
Tuesday 08 September 2009 - 00:36:17

Gandul, 8 sept. 2009

INTENŢII Social-democraţii îi dau şah preşedintelui cu un proiect de lege care „reformează” SPP şi STS

Strategia din Kiseleff: Cum vrea PSD să înghită serviciile lui Băsescu

de Raluca DUMITRIU

STS ar trebui înglobat în Structura naţională de interceptare a comunicaţiilor din cadrul SRI, iar SPP ar trebui să funcţioneze în interiorul Ministerului de Interne, propune pesedistul Ion Stan, vicepreşedinte al comisiei de control SRI

Pesediştii vor să înăsprească controlul parlamentar asupra STS şi SPP şi să schimbe procedura de numire a şefilor acestor servicii speciale. Acestea sunt principalele prevederi care se regăsesc în iniţiativele de modificare ale legilor de funcţionare a STS şi SPP şi pe care social-democraţii doresc să le depună la Parlament în perioada următoare. Textele s-au aflat, ieri, în mapa pentru discuţii a membrilor PSD, reuniţi în şedinţa săptămânală a Biroului Permanent, însă din lipsă de timp ele nu au mai fost dezbătute. Dacă, în prezent, şefii celor două servicii speciale sunt desemnaţi de CSAT după nominalizarea de către preşedinte, aceştia ar urma să fie numiţi în funcţie, potrivit modificărilor care vor fi anunţate de social-democraţi, de Parlament. De asemenea, comisiile de apărare ale celor două Camere ar putea fi abilitate să exercite control parlamentar asupra STS şi SPP, iar anual, în luna martie, acestea să prezinte în plen un raport de activitate. "Insuficiente", susţine că sunt aceste modificări vicepreşedintele PSD, Ion Stan, care este şi vicepreşedinte al Comisiei pentru controlul SRI. Social-democratul a precizat că propunerile nu ar putea fi adoptate până la alegerile prezidenţiale. "Dacă ne raportăm la nevoia de reformare a sistemului siguranţei naţionale şi la criza actuală ar trebui luate decizii mai înţelepte". Potrivit acestuia, STS ar trebui înglobat în Structura naţională de interceptare a comunicaţiilor din cadrul SRI, iar SPP ar trebui să funcţioneze în interiorul Ministerului de Interne. Liderul PSD a arătat că, în prezent, STS se ocupă de "supravegherea şi interceptarea convorbirilor telefonice în timpul campaniei electorale" în loc "să se rezume la protecţia liniilor guvernamentale". "STS se interferează în procesul electoral fără să aibe competenţe", a spus Stan. "La fel se întâmplă şi cu SPP, care, în loc să colaboreze cu SRI pentru aspectele legate de pază, şi-a dezvoltat o componentă informativă", a continuat Stan. Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, s-a plâns şi el săptămâna trecută că se impune modificare celor două legi deoarece SPP face poliţie politică şi îl urmăreşte pe Mircea Geoană în teritoriu, iar STS este implicat în scandalul scurgerilor de informaţii din comisia Udrea. Şefii STS şi SPP şi cei ai DGIPI şi DGIA, precum şi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, sunt aşteptaţi astăzi la audieri la comisiile de apărare.

Vanghelie, care a ameninţat cu arhiva Doi ş'un Sfert: "Am făcut un pamflet"

Marian Vanghelie, şi-a nuanţat ieri declaraţiile referitoare la arhiva DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, care ar conţine lucruri compromiţătoare despre Traian Băsescu, Elena Băsescu şi Elena Udrea. Vanghelie a spus nici mai mult, nici mai puţin că afirmaţiile sale din weekend trebuie privite drept un "pamflet". El a precizat că la DGIPI nu ar exista date despre Traian Băsescu, exceptând "o bucăţică" cu Omar Hayssam, din care şeful statului "poate să aibă o problemă". Ministrul Turismul, Elena Udrea, s-a declarat consternată de afirmaţiile lui Vanghelie, despre care a aflat, prin sms, când cobora de la şedinţa săptămânală a PD-L şi s-a declarat "şocată". "Problemuţa" a fost abordată şi în cadrul conducerii partidului, astfel că pedeliştii au decis să îl cheme la ordine pe Nica în faţa Comisiei de apărare din Cameră, iar premierului i-au cerut să fie mai dur şi să îi ceară explicaţii ministrului PSD. Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a susţinut că o astfel de atitudine a social-democraţilor "atentează la securitatea naţională", întrucât astfel de afirmaţii nu pot fi "întoarse". Pentru cel puţin o parte a conducerii PD-L acest scandal este un motiv suficient pentru remanierea de către premier a lui Dan Nica, dar Boc nu a dat deocamdată un astfel de semnal clar în interiorul formaţiunii.



In urma cu citeva zile scriam despre fumigena hrebenciuciana si va invitam sa recititi: LINK
Urmare celor citite mai sus, cred ca este cazul unor precizari si nuantari, poate se lamuresc mai marii din PSD cu ce prostioara de propunere ies la inaintare.

1.STS
Democratia parlamentara de pe malurile Dimbovitei permite ca un nou venit pe bancile parlamentului sa ocupe, de la inceput, functii de conducere in cadrul unei comisii de mare sensibilitate, cum este si cazul comisiilor de control al SRI si SIE. In cazul marelui licurici trebuie sa ai ceva experienta ca si congresmen ca sa poti fi admis in componenta comisiei de control parlamentar al comunitatii de intelligence, iar aceasta comisie este condusa de doi co-presedinti (unul de la democrati si celalalt de la republicani) tocmai pentru ca activitatea lor este transpartinica. Daca veti face o mica incursiune in trecutul dlui Ion Stan, veti constata ca el a fost ales parlamentar si imediat a ajuns, fiind din judetul in care se afla localitatea Tartasesti, nici mai mult nici mai putin decit PRESEDINTELE comisiei de control SRI! Cam mare palaria, si pare ca a ramas asa daca azi este in stare sa bata cimpii (poate la sugestia unor baieti destepti de prin SRI) privind destinele STS.

In anul 1994, cind am inceput, cu un grup format din cinci parlamentari, sa exploram activitatea STS pentru a elabora o initiativa legislativa (azi se numeste propunere legislativa), am avut cele mai mari confruntari cu reprezentantii SRI si MI. Cel care reprezenta MI era un fost sef al STS si avea unele polite de platit. Cel care a reprezentat SRI la acel moment era col.ing. Dumitru Zamfir, recent pensionat general de patru stele. Batalia celor de la SRI era pentru a mentine capabilitatile de interceptare gonio ale STS ramase de la DSS. Prin lege, in final, a fost prevazut ca STS sa nu aiba nici o abilitate legala de a realiza vreun tip de interceptari. STS este o institutie militara care gestioneaza azi si 112 (dar cui ii pasa de cetatenii aflati in situatii de urgenta) si care nu poate fi mutilata legal intr-o asemenea masura incit sa realizeze interceptari, adica sa faca ceea ce de peste 15 se stie ca este interzis sa faca... Doar o minte nefamiliarizata cu sistemul national de securitate poate imagina asemenea stranii adaptari institutionale.

Poate ca dl Ion Stan ar trebui sa se preocupe de demilitarizarea SRI, asa cum este cazul TUTUROR institutiilor similare din lume. Dar poate ca acest demers nu este pe placul consilierilor sai din SRI! Sau poate ca dl Stan nu stie ca SRI are atributii doar pe teritoriul national, in timp ce STS asigura toate comunicatiilor demnitarilor, de un anumit nivel, chiar daca sint peste hotare.

In mod evident, si cadrul legal al STS trebuie actualizat, intrucit din anul 1994, anul aparitiei legii STS, pina azi Romania a parcurs niste etape in domeniul securitatii nationale, cum ar fi intrarea in NATO si UE.

Si apropo de interceptari si actiuni de politie politica, sint nevoit sa-i aduc aminte dlui Stan ca si in perioada 1997-2001, cind PSD era in opozitie, liderii partidului stiau clar (cu dovezi) ca pina si sedintele din K 10 erau interceptate. Insusi Adrian Nastase a inteles ca biroul sau era sub supravegherea unor servicii private (sau mai stii?)

Implicarea STS in transmiterea de date si rezultate ale alegerilor a fost decizia celor care coordoneaza aceasta activitate si a fost in interesul bunei functionari a statului. Are dl Stan dovezi care incrimineaza STS din alte perspective? Daca le are si nu le prezinta, atunci poate fi acuzat de tainuire de informatii care privesc securitatea nationala si este caz penal...

Constat cu amaraciune ca si dl Stan nu-si poate depasi statutul de om politic de provincie si se afla intr-o concurenta neonoranta cu dl Vanghelie care a devenit, fara a constientiza, cutia de rezonanta a unor manipulatori de meserie. Marean, dupa ce a fost credibilizat de oameni din ex-intelligence - prin promovarea unor informatii credibile si usor de verificat - acum a inghitit ditamai gogoasa si nu prea mai stiu guzganii partidului cum sa ascunda sub pres prostia fudula proprie celui care este manipulatorul de serviciu a PSD-ului (sustinut cu jumatate de gura de Hrebe, highlander-ul din Bacau).

2.SPP
Sint de acord ca SPP ar trebui sa renunte la activitatea de paza (dar poate ca functiile s-ar diminua prea mult?). Insa mutarea SPP la MAI imi aduce aminte de perioada in care Directia a V-a era in DSS si raspundea la comenzile lui Postelnicu, o sluga politica asa cum este orice ministru de interne numit pe criterii politice in orice fel de regim. Mai trebuie adaugat ca transformarea SPP intr-un departament al MAI ar reduce semnificativ valentele sale operationale prin lungirea lantului de comanda.
In opinia mea SPP trebuie, totusi, mai devreme sau mai tirziu, sa-si reconsidere spiritul organizational, intrucit a fi pe linga un demnitar presupune mult mai mult decit statii, muschi si ochelari.

Constat, in final, ca unii pesedisti nu si-au aruncat pina acum carnetul de mindri membri PCR. Probabil ca inca suspina noaptea dupa structurile de securitate ale statului pe care Ceausescu, dupa conferinta din 1967 (cind l-a reabilitat pe Patrascanu si l-a mazilit pe Draghici) le-a pus la dispozitia nomenclaturii.

In curind vom publica punctul nostru de vedere cu privire la modul in care ar trebui sa fie configurat sistemul national de securitate.

Nota: Pot parea dure aprecierile mele fata de dl. Stan, pe care il cunosc foarte bine si il apreciez, dar un om care ocupa pozitia lui ar trebui sa dovedeasca mai mult profesionalism si mai multa responsabilitate.


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.645 )