News Item: Când echitatea se măsoară doar în bani
(Category: DE LA MEMBRI)
Posted by ex-ad
Friday 11 September 2009 - 22:41:30
Mă îngrozeşte din ce în ce mai tare, direct proporţional, aş putea spune, cu amploare pe care o capătă, pe zi ce trece, în presă şi sfera politică, o temă izvorâtă dintr-o minte draconic de inconştientă; desfiinţarea unor legi speciale şi adoptarea de legi unice de salarizare şi pensionare. Nu mă deranjează atât de tare faptul ca se încearcă să se trateze la modul comun, nişte profesii care au fost dintotdeauna speciale (şi vor rămâne aşa şi în viitor, pentru că altfel vor dispărea sau vor fi făcute de amatori), cât mă sperie nesiguranţa pe care o va lăsa în urmă precedentul periculos ce se creează acum. Practic va lansa pentru viitor, în practica activităţilor de guvernare şi legiferare din România, un model de care să se servească orice dezaxat ajuns temporar în vreun post situat undeva spre vârful ierarhiei statului, pentru a-şi „obloji” frustrările, lovind în instituţii fundamentale şi perpetue ale statului.
Se vorbeşte cu patos despre echitate socială şi despre salarii şi pensii neruşinate, fluturându-se pe sub nasul poporului „înfierbântat”, câteva exemple de acest fel (or fi oare 100 în toata România?), fără a li se spune însă şi ce atribuţii, responsabilităţi, incompatibilităţi etc., presupun ori au presupus posturile pe care le ocupă sau le-au ocupat beneficiarii acestora.
Oare ştiu cei care trâmbiţează aşa-zisa "echitate" cu ce se „mănâncă” profesiile în sfera cărora salariile şi pensiile sunt stabilite prin legi speciale? Ştiu ei cam ce responsabilităţi colosale apasă pe umerii unui militar, poliţist, magistrat, SPP-ist, SRI-st etc. aflat în exerciţiul atribuţiilor sale? Înţeleg ei încărcătura nervoasă pe care o simte cel aflat într-o misiune, chiar şi din cele mai simple? Au habar cei care cer salarii şi pensii egale cu ale celor mai sus menţionaţi, câte sâmbete, duminici, după-amiezi, nopţi şi concedii de odihnă şi-au sacrificat şi-şi vor mai sacrifica aceştia pe altarul profesiei? Cunosc cei care invidiază salariile şi pensiile speciale cât şi-au „plimbat” beneficiarii lor familiile, dintr-un colţ de ţară în altul, pentru că acolo era nevoie de ei? Au idee cei care le contestă drepturile, cum şi-au sacrificat ei tinereţea, unii începând de la 14-15 ani, în instituţii extrem de dure şi neprietenoase, pentru a se pregăti să vegheze viaţa tihnită şi somnul liniştit al contestatarilor de astăzi? Se cunoaşte de către toată lumea câte drepturi le-au fost şi le sunt, în continuare, îngrădite, prestatorilor acestor activităţi?… Şi lista întrebărilor ar putea continua.
Mă opresc totuşi aici, pentru că nu cred că foloseşte la nimic demersul meu. De fapt, termenul de „demers” este forţat, ceea ce fac eu acum nefiind decât un strigăt de disperare al unui fost militar, care se simţea, până mai ieri, onorat că a făcut parte dintr-una din acele instituţii ale statului, considerate prestigioase peste tot în lume, şi care, azi se simte pus la zid şi tratat ca un şnapan ordinar care a trăit şi trăieşte în continuare, din „sudoarea poporului” (când am mai auzit eu oare expresia asta?... ).
Închei cu credinţa, de militar educat să nu capituleze, că noi toţi împreună, actuali şi foşti… vom reuşi să ne facem auzite vocile şi că vom reuşi să trezim din nou, în minţile oamenilor, credinţa în importanţa reală a muncii noastre (fie că suntem militari, poliţişti, magistraţi ori lucrători în serviciile de informaţii) şi că nu facem acest lucru în detrimentul altor categorii profesionale, care au şi ele, cum e şi firesc, dreptul incontestabil de a-şi defini şi apăra poziţiile şi importanţa socială pe eşichierul îndeletnicirilor umane.
[Trimis de Liviu Gogu]
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.652 )
(Category: DE LA MEMBRI)
Posted by ex-ad
Friday 11 September 2009 - 22:41:30
Mă îngrozeşte din ce în ce mai tare, direct proporţional, aş putea spune, cu amploare pe care o capătă, pe zi ce trece, în presă şi sfera politică, o temă izvorâtă dintr-o minte draconic de inconştientă; desfiinţarea unor legi speciale şi adoptarea de legi unice de salarizare şi pensionare. Nu mă deranjează atât de tare faptul ca se încearcă să se trateze la modul comun, nişte profesii care au fost dintotdeauna speciale (şi vor rămâne aşa şi în viitor, pentru că altfel vor dispărea sau vor fi făcute de amatori), cât mă sperie nesiguranţa pe care o va lăsa în urmă precedentul periculos ce se creează acum. Practic va lansa pentru viitor, în practica activităţilor de guvernare şi legiferare din România, un model de care să se servească orice dezaxat ajuns temporar în vreun post situat undeva spre vârful ierarhiei statului, pentru a-şi „obloji” frustrările, lovind în instituţii fundamentale şi perpetue ale statului.
Se vorbeşte cu patos despre echitate socială şi despre salarii şi pensii neruşinate, fluturându-se pe sub nasul poporului „înfierbântat”, câteva exemple de acest fel (or fi oare 100 în toata România?), fără a li se spune însă şi ce atribuţii, responsabilităţi, incompatibilităţi etc., presupun ori au presupus posturile pe care le ocupă sau le-au ocupat beneficiarii acestora.
Oare ştiu cei care trâmbiţează aşa-zisa "echitate" cu ce se „mănâncă” profesiile în sfera cărora salariile şi pensiile sunt stabilite prin legi speciale? Ştiu ei cam ce responsabilităţi colosale apasă pe umerii unui militar, poliţist, magistrat, SPP-ist, SRI-st etc. aflat în exerciţiul atribuţiilor sale? Înţeleg ei încărcătura nervoasă pe care o simte cel aflat într-o misiune, chiar şi din cele mai simple? Au habar cei care cer salarii şi pensii egale cu ale celor mai sus menţionaţi, câte sâmbete, duminici, după-amiezi, nopţi şi concedii de odihnă şi-au sacrificat şi-şi vor mai sacrifica aceştia pe altarul profesiei? Cunosc cei care invidiază salariile şi pensiile speciale cât şi-au „plimbat” beneficiarii lor familiile, dintr-un colţ de ţară în altul, pentru că acolo era nevoie de ei? Au idee cei care le contestă drepturile, cum şi-au sacrificat ei tinereţea, unii începând de la 14-15 ani, în instituţii extrem de dure şi neprietenoase, pentru a se pregăti să vegheze viaţa tihnită şi somnul liniştit al contestatarilor de astăzi? Se cunoaşte de către toată lumea câte drepturi le-au fost şi le sunt, în continuare, îngrădite, prestatorilor acestor activităţi?… Şi lista întrebărilor ar putea continua.
Mă opresc totuşi aici, pentru că nu cred că foloseşte la nimic demersul meu. De fapt, termenul de „demers” este forţat, ceea ce fac eu acum nefiind decât un strigăt de disperare al unui fost militar, care se simţea, până mai ieri, onorat că a făcut parte dintr-una din acele instituţii ale statului, considerate prestigioase peste tot în lume, şi care, azi se simte pus la zid şi tratat ca un şnapan ordinar care a trăit şi trăieşte în continuare, din „sudoarea poporului” (când am mai auzit eu oare expresia asta?... ).
Închei cu credinţa, de militar educat să nu capituleze, că noi toţi împreună, actuali şi foşti… vom reuşi să ne facem auzite vocile şi că vom reuşi să trezim din nou, în minţile oamenilor, credinţa în importanţa reală a muncii noastre (fie că suntem militari, poliţişti, magistraţi ori lucrători în serviciile de informaţii) şi că nu facem acest lucru în detrimentul altor categorii profesionale, care au şi ele, cum e şi firesc, dreptul incontestabil de a-şi defini şi apăra poziţiile şi importanţa socială pe eşichierul îndeletnicirilor umane.
[Trimis de Liviu Gogu]
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.652 )