News Item: Un nou razboi american
(Category: PRESA)
Posted by ex-ad
Monday 10 April 2006 - 11:45:41

Adevarul, 10 aprilie
Potrivit "Washington Post" si "New Yorker",
SUA pregatesc lovituri aeriene impotriva Iranului

de Dumitru CONSTANTIN

Washingtonul analizeaza mai multe variante ale unor lovituri aeriene asupra Iranului pentru a-l obliga sa abandoneze programul sau nuclear. Cel care afirma acest lucru este "Washington Post", reputatul cotidian american, ce a  declansat "scandalul Watergate", in urma caruia presedintele Richard Nixon a fost silit sa demisioneze. Acelasi ziar e la originea afacerii "Plamegate", care i-a provocat frisoane lui Bush, acuzat ca ar fi provocat scurgeri de informatii catre presa pentru a apara interventia in Irak si a-i compromite pe cei care i se opuneau.

Bazandu-se pe analizele unor inalti responsabili americani si analisti independenti, "Washington Post" apreciaza ca un atare atac nu e iminent, iar ca responsabilii respectivi opineaza ca este vorba de o optiune posibila si recurg la aceasta amenintare pentru a-i convinge pe iranieni ca intentiile lor sunt serioase. In acest sens, Pentagonul si CIA au studiat unele tinte posibile - intre care uzina de imbogatire a uraniului de la Natanz si un laborator din Ispahan. Desi un atac terestru nu e avut in vedere, responsabilii militari studiaza variante mergand de la raiduri aeriene limitate asupra unor obiective nucleare-cheie la o campanie de bombardamente extinsa, menita sa distruga tinte militare ori politice. Bush considera Iranul drept o amenintare serioasa ce trebuie eliminata inainte de finalul mandatului sau, sustine ziarul citat, care adauga ca totusi numerosi militari si experti asista cu neliniste la acest zanganit de arme. Dupa ei, un atare atac ar putea intarzia cativa ani programul nuclear iranian, dar ar risca sa intoarca opinia publica mondiala impotriva SUA, in particular pe cea din lumea araba.
Washingtonul, presat de Israel sa atace

Ziarul apreciaza si ca Washingtonul, mentinandu-si optiunea diplomatica, este din ce in ce mai sceptic in legatura cu eventualul lui succes. In fine, SUA sunt presate de Israel, care a avertizat Administratia Bush, ca Iranul e mai aproape sa se doteze cu arma nucleara decat crede Washingtonul si ca momentul deciziei privind atacarea Teheranului se apropie cu rapiditate. Afirmatiile din "Washington Post" nu sunt o noutate. Pe aceeasi tema, "Sunday Times" (Londra) scria ca se precipita amenintarea cu lovituri aeriene impotriva Iranului, iar Administratia Bush e gata sa le lanseze cu ajutorul Israelului si al Marii Britanii. De asemenea, radioul israelian Aruts 7 informa ca, potrivit unui articol din "New Yorker", SUA se pregatesc de bombardamente masive impotriva Iranului.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.66 )